Un judecător a hotărât că gigantul informatic Google trebuie să coopereze cu Biroul federal de Investigaţii (FBI) într-un mandat emis de această agenţie federală pentru accesarea unor mesaje email stocate pe servere aflate în afara Statelor Unite.
Prin mandatul emis FBI vrea să obţină accesul la conţinutul unor mesaje email pe care le consideră relevante în anchetarea unei fraude. Hotărârea, emisă vineri, vine în contradicţie cu decizia justiţiei dată în luna iulie a anului trecut şi menţinută în ianuarie anul acesta într-un proces pe care compania Microsoft l-a câştigat în faţa guvernului federal pe o speţă care viza accesul federalilor la datele stocate de compania IT pe serverele sale din Irlanda.
Atât organizaţia American Civil Liberties Union cât şi Camera de Comerţ a SUA au aplaudat deciziile din lunile iulie şi ianuarie ale justiţiei americane. Vineri, judecătorul magistrat Thomas Rueter a hotărât că cererea FBI este legală pentru că mesajele email sunt uşor de transferat şi pot fi citite pe teritoriul Statelor Unite.
„Google de obicei îşi transferă datele de la un centru de date la altul fără ca utilizatorul să aibă cunoştinţă de acest lucru“, a scris Rueter în decizia dată, potrivit Agerpres. „Astfel de transferuri nu interferează cu dreptul de posesie sau acces al clientului în datele de utilizator. Chiar dacă transferul ar interfera cu controlul proprietarului contului asupra informaţiilor sale, acest amestec este minimal şi temporar“, conform hotărârii.
Cei de la Google au anunţat deja că vor ataca decizia mai departe în instanţă. În aceeaşi măsură, Departamentul de Justiţie ar putea decide asupra posibilităţii de a duce speţa din cauza Microsoft în faţa Curţii Supreme a SUA.