Chiar dacă s-a zvonit că ar fi apărut nişte probleme în cuplu, după ce Maria Constantin şi soţul ei, Marcel Toader, au participat în emisiunea "Ferma Vedetelor", se pare că cei doi reuşesc de fiecare dată să treacă peste orice obstacol.
Singura lor supărare în acest moment este faptul că nu au reuşit până în prezent să aibă un copil, dar încearcă în continuare. Chiar dacă mariajul anterior, cu Gabriela Cristea, s-a încheiat cu mare tam-tam, se pare că Marcel Toader şi-a găsit liniştea alături de frumoasa lui parteneră.
Deşi abia aşteaptă să devină mămică, acest lucru nu îi distrage atenţia Mariei Constantin de la carieră sau de la micile bucurii feminine, precum schimbările de look. În urmă cu puţin timp, cântăreaţa a postat pe contul ei de Instagram o fotografie în care pare că este pregătită să dea blondul pe… şaten! „Ce spuneţi:
Blondă sau şatenă?”, a scris cântăreaţa. Deşi a primit câteva voturi şi pentru noua nuanţă, majoritatea fanilor au sfătuit-o să rămână la blondul care a consacrat-o.