Denisa de la Bambi a povestit, în emisiunea "Xtra Night Show", că a trecut prin momente grele după ce şi-a operat sânii. Cântăreaţa a spus că a început să aibă probleme de sănătate după intervenţia chirurgicală.
„Mi-am făcut un implant mamar şi, după aceea, au apărut probleme estetice şi de sănătate”, a afirmat Denisa, răspunzând la o întrebare.
Dezvăluirea Denisei a apărut în timp ce era implicată într-un joc în emisiune, alături de Cezar Ouatu şi Augustin Viziru.
Denisa a spus şi de la ce a plecat ideea acestei intervenţii chirurgicale, aceeaşi care îndeamnă şi alte persoane să apeleze la operaţiile estetice. „Ideea pleacă de la simţitul bine în pielea ta”, a precizat Denisa.