Omul momentului în tenis, GABRIEL TRIFU, despre Halep, Ţiriac & divorțul de Catrinel Sandu
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Știri interne » Ministerul Justiţiei a publicat proiectul privind graţierea. Ce conţine

Ministerul Justiţiei a publicat proiectul privind graţierea. Ce conţine

De: Cancan 18/01/2017 | 16:15
Ministerul Justiţiei a publicat proiectul privind graţierea. Ce conţine

Ministerul Justiţiei a publicat proiectul de OUG privind graţierea, printre prevederi fiind graţierea în întregime a unor pedepse cu închisoarea de până la cinci ani şi înjumătăţirea pedepsei pentru deţinuţii care au 60 de ani, femei însărcinate şi a celor care au copii de până în 5 ani. Astfel, potrivit OUG se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la cinci ani (inclusiv) precum şi pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată, această prevedere aplicându-se indiferent de modalitatea de executare a pedepsei.

De acesta prevedere nu beneficiază cei care: au săvârşit infracţiuni contra siguranţei statului, infracţiuni de omor, vătămare corporală, lovituri cauzatoare de moarte, lipsire de libertate, violare de domiciliu, şantaj, viol, act sexual cu un minor, agresiune sexuală, corupţie sexuală, incest, furt, tâlhărie, piraterie, înşelăciune, ultraj, tortură, represiunea nedreaptă, evadare, înlesnirea evadării, părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate, neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, falsificarea de monede sau de alte valori, falsificarea de valori străine, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori; luarea de mită prevăzută de art. 254 Cod penal anterior şi cod penal în vigoare; darea de mită prevăzută de art. 255 Cod penal anterior şi art. 290 cod penal în vigoare; traficul de influenţă prevăzut de art. 257 Cod penal anterior şi art. 291 cod penal în vigoare; cumpărarea de influenţă prevăzut de art. 292 cod penal în vigoare ; nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri, relele tratamente aplicate minorului, traficul de stupefiante, falsificarea de alimente sau alte produse, proxenetismul , constituirea unui grup infracţional organizat, racolarea minorilor în scopuri sexuale, sclavia, traficul de persoane, traficul de minori , folosirea serviciilor unei persoane exploatate; folosirea prostituţiei infantile, pornografia infantilă, fraudele comise prin sistemul informatic şi de plată electronice, traficul de migranţi, facilitarea şederii ilegale în România, divulgarea informaţiilor secret de stat, ultrajul judiciar, cercetarea abuzivă prevăzută de art. 280cod penal. Potrivit Mediafax, prevederile menţionate anterior nu se aplică recidiviştilor.
Documentul prevede condiţionarea graţierii de achitarea despăgubirilor la care condamnatul a fost obligat de instanţă, în termen de un an de la eliberare. Condiţia nu este valabilă pentru persoanele care au împlinit 60 de ani, pentru femeile însărcinate, cei care au în întreţinere minori cu vârsta de până la cinci ani şi celor diagnosticaţi cu boli incurabile în faze terminale. Graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi măsurilor educative şi nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei închisorii deoarece s-au sustras de la executarea acesteia precum şi celor care au început executarea dar ulterior s-au sustras, se arată în proiectul de lege. Persoanele graţiate care în decurs de trei ani săvârşesc cu intenţie o infracţiune, vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune şi pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării prezentei legi, dispoziţiile OUG aplicându-se numai faptelor comise până la 18 ianuarie.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Tichetele de masă se majorează de la 1 octombrie. Ce nu mai pot românii să cumpere cu ele
Tichetele de masă se majorează de la 1 octombrie. Ce nu mai pot românii să...
El a petrecut alături de Simona Halep şi de familia lor de ziua campioanei. Primele imagini cu sportiva la 33 de ani
El a petrecut alături de Simona Halep şi de familia lor de ziua campioanei. Primele...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Alina Sorescu și Alex Ciucu au stat ore bune la tribunal! Artista, prima reacție: „Sunt încrezătoare că decizia va fi în beneficiul fetelor”
Alina Sorescu și Alex Ciucu au stat ore bune la tribunal! Artista, prima reacție: „Sunt...
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
O fetiţă româncă din Marea Britanie a înregistrat două recorduri mondiale pentru lungimea părului ei
O fetiţă româncă din Marea Britanie a înregistrat două recorduri mondiale pentru lungimea părului ei
Legea „Iohannis”, criticată de un fost președinte CCR: „Este în afara regulilor democratice”
Legea „Iohannis”, criticată de un fost președinte CCR: „Este în afara regulilor democratice”
Amenzi de 10.000 de euro și repetarea anului pentru elevii care iau notă mică la purtare
Amenzi de 10.000 de euro și repetarea anului pentru elevii care iau notă mică la...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din România
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
Incendiu cu degajări mari de fum în București la containere locuite de ucraineni! Este pericol de extindere
Incendiu cu degajări mari de fum în București la containere locuite de ucraineni! Este pericol...
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Mihai Albu, despre discuțiile de după despărțirea de Iulia Albu. Designerul mărturisește că el a fost cel care a cerut divorțul. „Nu știu de ce a luat foc. Am cerut divorțul pentru că aveam neînțelegeri”
Mihai Albu, despre discuțiile de după despărțirea de Iulia Albu. Designerul mărturisește că el a...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
ANM anunţă furtuni puternice în Bucureşti. Când va fi lovită Capitala de vremea extremă, cu risc de inundaţii
ANM anunţă furtuni puternice în Bucureşti. Când va fi lovită Capitala de vremea extremă, cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Telefoanele Samsung care vor primi actualizarea la versiunea stabilă Android 15
Telefoanele Samsung care vor primi actualizarea la versiunea stabilă Android 15
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Cum a reacționat Bianca Drăgușanu după ce Cătălin Botezatu a spus că e „creația lui”: „I le întorc înzecit”
Cum a reacționat Bianca Drăgușanu după ce Cătălin Botezatu a spus că e „creația lui”:...
Horoscop rune 30 septembrie – 6 octombrie 2024. Mihai Voropchievici, vești inedite pentru Gemeni
Horoscop rune 30 septembrie – 6 octombrie 2024. Mihai Voropchievici, vești inedite pentru Gemeni
Zodiile care se vor umple de bani până la iarnă. Taurii și Racii își vor îndesa portofelele
Zodiile care se vor umple de bani până la iarnă. Taurii și Racii își vor...
Regele Charles este în doliu: S-a tras cortina peste o comoară naţională!
Regele Charles este în doliu: S-a tras cortina peste o comoară naţională!
Prima imagine cu Levi Nicolas, bebeluşul Ancăi Dumitra, alias Gianinuţa din Las Fierbinţi FOTO
Prima imagine cu Levi Nicolas, bebeluşul Ancăi Dumitra, alias Gianinuţa din Las Fierbinţi FOTO
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Lovitură pentru China. Cel mai avansat submarin nuclear de atac al Chinei s-a scufundat
Lovitură pentru China. Cel mai avansat submarin nuclear de atac al Chinei s-a scufundat
Prietenul Prințesei Diana spune adevărul. Cine este tatăl Prințului Harry
Prietenul Prințesei Diana spune adevărul. Cine este tatăl Prințului Harry
Inteligența artificială poate înlocui detectivii. Cazuri complexe, rezolvate în timp record
Inteligența artificială poate înlocui detectivii. Cazuri complexe, rezolvate în timp record
Alimentul consumat de majoritatea copiilor la micul-dejun, care însă DISTRUGE organismul, potrivit dr. Adrian Copcea
Alimentul consumat de majoritatea copiilor la micul-dejun, care însă DISTRUGE organismul, potrivit dr. Adrian Copcea
Imagini rare cu fiicele milionarei de 75 de ani care arată ca o adolescentă
Imagini rare cu fiicele milionarei de 75 de ani care arată ca o adolescentă
Un român rătăcit în munți a sunat la 112, dar salvatorii nu se așteptau la ce au găsit acolo. Descoperirea i-a uimit și pe ei
Un român rătăcit în munți a sunat la 112, dar salvatorii nu se așteptau la...
Motivul pentru care David Popovici a refuzat un cadou de mii de euro
Motivul pentru care David Popovici a refuzat un cadou de mii de euro
Cele două produse ieftine care te scapă de șoareci și șobolani. Le găsești pe rafturile oricărui magazin și au efect instant
Cele două produse ieftine care te scapă de șoareci și șobolani. Le găsești pe rafturile...
Trucul care elimină simplu și eficient mirosul de fum de țigări din haine. E nevoie de un singur ingredient
Trucul care elimină simplu și eficient mirosul de fum de țigări din haine. E nevoie...
Andreea Marin și Ștefan Bănică Jr. surprind din nou. Anunț important după 11 ani de la divorț: „Decidem împreună…”
Andreea Marin și Ștefan Bănică Jr. surprind din nou. Anunț important după 11 ani de...
×