Traian Băsescu a fost citat la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul deschis după dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă. Fostul preşedinte a ajuns la Parchet, unde urmează să dea declaraţii în faţa anchetatorilor.
UPDATE 16:41 Traian Băsescu a ieşit de la audieri. La ieşire le-a spus jurnaliştilor să-şi scoată din minte acuzaţiile pentru care a fost citat la Parchet.
„Scoateţi-vă din minte că vreodată m-am ocupat de aranjarea vreunul dosar”, a declarat Traian Băsescu, întrebat cu privire la acuzaţiile făcute de Sebastian Ghiţă.
Totodată, el a spus că nu poate da detalii despre cele discutate cu procurorii, în cele trei ore de audieri.
La începutul lunii ianuarie, Sebastian Ghiţă a oferit publicităţii o înregistrare cu Traian Băsescu, în care fostul şef al statului susţinea că statul este unul mafiot.
Traian Băsescu a anunţat că el crede că cel care l-a înregistrat a fost însuşi Sebastian Ghiţă. „Eu sunt furios pe Ghiţă pentru că şi-a permis să mă înregistreze stând cu mine la masă. Da (confirmă înregistrarea – n.r.). E editată imprimarea, le-a lipit puţin şi a dat schimbări de sens consistente. Nu vreau să discut pentru că o să merg la Parchet probabil, Parchetul a declanşat o anchetă. Însă faptul că stă la masă cu mine şi mă înregistrează…”, a declarat Traian Băsescu.
În înregistrarea difuzată de Sebastian Ghiţă, Traian Băsescu vorbea şi despre condamnarea lui Dan Voiculescu. „Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnarea, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea mâîne îl luăm pe Mustaţă şi intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan şi a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece. Pe urma trage concluziile Coldea, ştii. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii”, spunea Traian Băsescu.