Cu siguranţă nu e simplu să ajungi să arăţi ca John Cena, însă recent s-a aflat cum se antrenează celebrul luptător, iar programul pe care americanul îl are atunci când intră în sala de sport nu e unul la care mulţi ar face faţă.
Totuşi, chiar dacă şi cei mai curajoşi ar renunţa după mai multe astfel de şedinţe, aceia care totuşi încearcă să arate precum legendarul John Cena pot acum să o facă, pentru că s-a aflat cel mai mare secret al „uriaşului“: ce face concret atunci când merge la sală. Chit că e cât se poate de ocupat şi atunci când nu e pe ringul de wrestling, pentru că are diverse apariţii televizate, John Cena a păstrat – de-a lungul anilor – un program riguros de mers la sală, indiferent de cât timp liber ar avea.
În clipa în care intră în sala de sport, John Cena dă dovadă de o disciplină absolut incredibilă, asta pentru că se antrenează cinci zile pe săptămână! Mai mult, el are diferite programe de lucru, iar în prima zi de antrenament se concentrează foarte mult pe lucratul picioarelor. Aşa că, el începe prin a ridica greutăţi cu picioarele şi face acest exerciţiu în seturi de câte zece. La acestea se adaugă şi alte astfel de exerciţii prin care încearcă să îşi păstreze musculatura gambelor cât mai flexibilă.
În ceea ce priveşte a doua zi la sală, John Cena se concentrează asupra muşchilor pieptului, pe care şi-i lucrează la aparate, în seturi de 5 cu câte 20 de repetări, fiecare. Mai mult decât atât, în a treia zi pe care o petrece la sală, luptătorul de wrestling are grijă să nu îşi neglijeze braţele, pentru că acestea reprezintă marele atuu al americanului, atunci când intră în ring. În cea de-a patra zi, acesta acordă mare atenţie umerilor săi, iar toate exerciţiile le face exclusiv cu ajutorul aparatelor, dar începe cu câteva serii de flotări.
În ultima zi a antrenamentului asemănător cu cel milităresc, John Cena are grijă de spatele său, iar pentru a face o treabă cât mai bună, începe cu tracţiuni la bara orizontală.