Catinca Roman este extrem de dură cu soţul surorii sale, Marius Elisei, după ce Oana a fost nevoită să facă o întrerupere de sarcină. Sora Oanei Roman a spus că faptul că aceasta a rămas însărcinată a fost o dovadă de inconştienţă.
Catinca Roman are o relaţie extrem de apropiată cu sora ei, Oana, pe care o sfătuieşte ori de câte ori aceasta are nevoie. Creatoarea de modă a mărturisit că ea a susţinut-o pe Oana în decizia de a renunţa la sarcină, pentru că dacă hotăra să o păstreze ajungea să-şi rişte propria viaţă. Cât despre dorinţa soţului acesteia, Marius Elisei, de a mai avea un copil, a spus că tânărul ar trebui înţeleagă situaţia şi riscurile şi să pună înainte de toate siguranţa Oanei.
„Eu nu am încurajat-o absolut deloc să păstreze sarcina. Nu ştiu cum de a putut să rămână însărcinată în situaţia asta. Poate inconştient, dorindu-şi un alt copil s-a întâmplat asta. Dacă nu ar fi avut un copil putea să rişte. Este clar că a luat decizia cea mai corectă. Şi eu la un moment dat, mi-am dorit un al doilea copil. N-a fost să fie, dar mi-am dorit. Marius trebuie să se gândească la sănătatea şi siguranţa Oanei”, a declarat Catinca Roman.