Cântăreaţa pe care lumea a cunoscut-o în cadrul show-ului „Vocea României“, atunci când întorcea toate cele patru scaune ale juraţilor, a lansat o nouă piesă, care se numeşte „Ninge lin“, alături şi de videoclip.
Toată lumea a cunoscut-o pe Lav drept ştirista care a reuşit să întoarcă toate scaunele juraţilor de la „Vocea României“, asta datorită faptului că uimea pe toată lumea în acel moment. Nascută în luna ianuarie, Lav, pe numele ei Lavinia Ştefan, este îndrăgostită de zăpadă şi cea mai mare plăcere a ei este să privească pe geam când afară este viscol.
Cel mai mare regret pe care îl are este că nu s-a dedicat muzicii de mai multa vreme, parinţii săi acceptând cu greu pasiunea ei pentru muzică. „Simt că am pierdut multă vreme în meserii care deşi mi-au făcut placere, nu mă defineau aşa cum o face muzica. Aş fi vrut să am mai mulţi ani din viaţă pe care să îi dedic publicului meu“, a povestit Lav.