Mai mulţi participanţi la o sărbătoare din Guatemala au dat foc mai multor reprezentări de carton care îl înfăţişau pe Donald Trump, purtând coarne de diavol, în timpul unei ceremonii tradiţionale numită „La Quema del Diablo“ (n.r.: „Arderea diavolului“).
Poziţia intransigentă a lui Donald Trump cu privire la imigraţie în timpul campaniei sale prezidenţiale – incluzând promisiunea de a construi un zid de-a lungul frontierei frontierei SUA-Mexic — a atras furia latino-americanilor din Statele Unite şi din întreaga lume, scrie Agerpres.
„Suntem împotriva acestei persoane din mai multe puncte de vedere, în ceea ce priveşte deportările şi zidul pe care vrea să-l construiască. Nu suntem de acord“, a declarat Astrid Soto, o participantă la ceremonie, chiar înaintea momentului incendierii efigiilor. Participanţii consideră că practica incendierii diavolului ajută la alungarea spiritelor rele din casele şi din cartierele lor.
Obiceiul a apărut în secolul al XVI-lea, dar s-a răspândit din anii ‘90, devenind popular la nivelul întregii ţări.