Andreea Marin a anunţat la sfârşitul lunii octombrie că a decis să pună capăt mariajului cu Tuncay Ozturk. Fizioterapeutul turc a scăpat de sub tutela ”Zânei” şi acum e un bărbat liber, iar asta pare să-i priească din plin.
Povestea de iubire dintre Tuncay şi Andreea Marin a ajuns la capăt! Fizioterapeutul a preferat în toată această perioadă să se ţină departe de ochii presei, însă a continuat să ţină legătura cu prietenii virtuali prin intermediul reţelelor de socializare.
După ce Andreea Marin a anunţat despărţirea, Tuncay şi-a mai ”întreţinut” prietenii virtuali cu câteva imagini surprinse în cabinetul propriu. Cu barba aranjată, părul tuns şi aranjat rebel, Tuncay a cochetat cu obiectivul aparatului de fotografiat şi i-a zâmbit cald fotografului. Nici urmă de tristeţe, deşi trecuseră numai câteva zile de când ”Zâna” anunţase că a decis să pună capăt mariajului lor.
Mereu pus pe şotii, activ în sala de sport sau zâmbind la aparat – Tuncay pare să debordeze de energie şi nici vorbă de tristeţe după soţia lui.