Ce spune COZMIN GUŞĂ despre despre relaţia dintre DACIAN CIOLOŞ şi doamnele de dreapta: „Nu le satisface pe nici una“

Guşă crede că frauda la alegerile parlamentare va fi majoră şi că va fi în detrimentul partidelor noi şi în avantajul structurilor vechi, prăfuite, care vor şti să-şi asimileze voturi care nu li se cuvin.

-Liderii politici au tolba plină de promisiuni electorale. Şi dacă i-am crede pe cuvant, ar trebui ca de la anul să curgă lapte şi miere în România. Până acum, vorbe multe şi fapte puţine. Încă se mai câştigă alegerile cu vorbe frumoase?

Cozmin Guşă: Da, românii cred în vorbe. Americanii cred în vorbe, ruşii cred în vorbe . Oamenii, în general, cred în vorbe. În această epocă a postmodernismului e mult mai importantă forma decât conţinutul… de unde şi tentaţia de a crede în vorbe şi chiar plăcerea de a te autoconvinge de anumite lucruri. Vedem dezastrul electoral – eu aşa îl consider – din America, vedem lipsa de consistenţă în opţiuni la nivel de România. Pericolul pe care nu-l percep cei care votează din entuziasm este faptul că, în urma votului lor, anumiţi oameni capătă pix, decizie şi nu mai dau socoteală absolut deloc şi rezolvă tot la nivel de imagine, subjugând presa.

-Cum vi se pare clasa politică din România?

-Dacă ne uităm la oferta politică ne dăm seama că suntem într-un colaps total. Stăm prost astăzi. Spre deosebire de alte alegeri nu avem vectori consolidaţi din punct de vedere profesional şi nici politic. Spre exemplu, dacă la PSD avem vectori consolidaţi politic de la Liviu Dragnea în jos, structura în sine, ei nu sunt consolidaţi profesional. Mă uitam la o dezbatere de-a lor, din acum câteva zile, şi comparam masa de prezidiu şi felul în care s-au educat profesional cei care stăteau acolo cu masa de prezidiu din urmă cu 15-16 ani, când eram eu secretar general al PSD. Atunci, lângă mine erau Adrian Năstase, Ioan Rus, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, Ioan Mircea Paşcu, Florin Georgescu, Nicolae Văcăroiu, Mihai Tănăsescu, chiar şi Viorel Hrebenciuc. La nivel de expertiză, dacă este să comparăm ce putea să ofere PSD-ul atunci şi ce oferă astăzi ne îngrozim, iar oferta este direct proporţională cu involuţia României. Dar şi mai tare te poţi enerva când te uiţi la partea cealaltă, la liberali, şi îţi dai seama că, în afară de un Florin Câţu, foarte timid, şi care nu are ştiinţa să-şi impună părerea, n-ai cu cine.

-Altfel spus, oferta politică nu este dublată de prestigiu profesional…

-Cu de-alte Teodorovici şi alţii de pe la PSD, cu lipsa de oferă a PNL-ului  şi cu alţi scandalagii, gen Lucian Isar, care din spate incearcă să împingă treburile într-o direcţie favorabilă familiei sale, ne dăm seama că suntem într-un colaps total. 

-Nu doar social-democraţii şi liberalii îşi dispută viitoarea guvernare… celelalte partide, mai noi sau mai vechi, nu au niciun cuvânt de spus?

-Cei de la ALDE, care apără doar corupţia, neinsistând pe partea profesională, ar avea câţiva oameni care se mai pricep pe-acolo, dar ei îşi apără doar imaginea lor. Şi uite aşa ajungem la PMP, unde vorbeşte doar Traian Băsescu, şi s-a terminat lista. Pentru că la UDMR există spaima pragului electoral şi toţi se mobilizează cu mesaje mincinoase, doar ca să le mai spună încă o dată ungurilor cât de tare sunt în pericol cu pierderea identităţii lor şi aşa mai departe. În partea cealaltă sunt românii verzi, care nu au soluţii de guvernare sau de administrare, fie că se numesc  PRU, PRM sau Alinaţa Naţională. Ei ar fi putut să devină o găselniţă de campanie doar dacă ar fi avut înţelepciunea să-şi unească eforturile sub o umbreră politică bine finanţată – şi mă gândesc la PRU, unde e Sebastian  Ghiţă şi poate să finanţeze -, şi să încerce trecerea pragului în felul acesta, cu un scor, dacă s-ar fi unit, între 8-10%. Aşa, o să-şi împartă sărăcia, nevoile şi neamul cu scoruri până în pragul electoral. Şi nu reprezintă nici un contrabalans la UDMR, adică o mişcare naţionalistă de sens invers. Pentru că şi mişcarea UDMR este tot o mişcare naţionalistă, dar care fructifică spaimele maghiarilor că ar putea să fie asimilaţi total.

-USR intră în Parlament?

-Din două motive, unul de formă şi altul de fond, USR-ul s-ar putea să fie doar un foc de paie. Motivul de formă este lipsa liderilor: Nicuşor Dan nu are nici alură, nici conţinut de lider politic. Ca să nu mai vorbesc deapre Clotilde Armand, care nu are decât formă, dar o formă care nu poate să inspire un electorat destul de pretenţios. Electoratul  nehotărât este pretenţios, că de aia nu merge la vot şi şansa USR-ului era să se adreseze lui. Doamna Armand este mult sub radarul acestui electorat. Şi alţi lideri nu au. Nu au lideri, deci nu au locomotivă electorală. Dacian Cioloş îşi împarte prestigiul de prim-ministru între PNL şi  USR, dar nu reuşeşte să satisfacă pe niciuna dintre doamnele de dreapta. Nici pe Alina Gorghiu, nici pe Clotilde Armand. 

-Şi motivul de fond?

-Gâlceava cu adevărata fondatoare a mişcării USB. Cea mai mare greşeală a celor din USR  este faptul că nu înţeleg în ce fel au reuşit să o jignească pe Alina Mungiu Pippidi, care nu le mai oferă într-un mod explicit sprijinul în această campanie. Pe lângă capitalul ei de încredere, pe lângă reţeaua ei văzută şi nevăzută din toate zonele urbane mari ale României, Alina Mungiu are coerenţa unui politolog de prestigiu european şi reuşea să mobilizeze mult din zona de vectori nehotărâţi.  Cearta aceasta o să gripeze mult motorul de consolidare electorală al USR-ului şi îi văd, în cel mai bun caz , trecând la limită pragul electoral. Le va fi greu şi pentru că nu au reprezentanţi în secţiile de votare. Acesta este handicapul oricărui partid nou…

”Toate alegerile au fost fraudate”

-O noutate la alegerile parlamentare din 11 decembrie va fi utilizarea de camere video în secţiile de votare. Vor mai putea fi fraudate alegerile?

-Cu toate camerele de luat vederi, cu toate măsurile care se vor lua, frauda va fi majoră şi va fi o fraudă în detrimentul partidelor noi şi în avantajul structurilor vechi, prăfuite, dar cu reprezentanţi peste tot, care vor şti să-şi asimileze voturi care nu li se cuvin. Toate alegerile au fost fraudate mai mult sau mai puţin. Fraudarea lor va fi mai spectaculoasă anul acesta pentru că avem mai multe formaţiuni politice decât oricând, care se zbat la acel prag electoral de 5%.

-PMP are şanse să treacă de pragul electoral?

Doar dacă pot să inventeze ceva. Altfel le va fi foarte dificil… simpla prezenţă a lui Traian Băsescu, pe canalele de televiziune, unde deja publicul are o opinie consolidată politic, nu le asigură oameni noi. Fac o mare greşeală şi au consultanţi foarte proşti. Toate aceste partide noi se înghesuie pe zona de internet, care e o zonă foarte puţin activă din punct de vedere electoral, mai ales în lipsa eroilor. În loc să caute militanţi care au posibilitatea să meargă să discute, să convingă sau să-şi extindă aria de emisie la televiziunile generaliste, la radiourile care vorbesc despre muzică şi lifestyle. Ar putea să încerce să se ducă spre publicul şi audienţa de acolo.

-Cum vi se pare Liviu Dragnea? Este un lider bun?

-Eu îl vâd într-o perioadă mai responsabilă a vieţii lui. Îl cunosc din 2001 şi l-am văzut şi în fazele lui de fecior politic. Chiar eu i-am semnat carnetul de partid în iunie 2001, venea de la PD. Este un om cu necazuri în spate, cu o condamnare cu suspendare, cu o perspectivă de o nouă condamnare cu suspendare într-un alt dosar şi joacă o carte de totul sau nimic. Despre Liviu Dragnea o să pot să spun mai multe în momentul în care o să văd care va fi decizia sa, pentru că va fi a sa, legată de viitorul prim-ministru.

-De ce nu dezvăluie Dragnea pe cine va propune pentru postul de prim-ministru? Scuza atacului la candidatul lor în campanie nu e plauzibilă. Nu e PSD-ul în stare să ne dea  un nume neatacabil? Atât de rău stau ca partid?

-Electoratul lor nu merge până acolo. Nu vine cu a doua întrebare. Pentru un electorat mai educat, practic nu contează această scuză, dar pentru ţinta PSD este în regulă… şi beneficiind şi de relaţiile foarte bune în mai mult de 75% din mass-media din România, ei pot să păstreze această imagine respectabilă că nu şi-ar propune un prim-ministru. Explicaţia reală este cu totul alta şi ţine aici de problemele de dosar pe care le-ar avea anumiţi candidaţi. În al doilea rând ţine de negocierea unor lucruri cu caracter personal  la nivel de Liviu Dragnea, sau la nivel instituţional, de structură politică a PSD-ului, pe linia celui care va decide, respectiv preşedintele Iohannis… asta face parte din mizeria politicului şi există şi în altă parte. Şi în al treilea rând, Liviu Dragnea, în analizele sale, nu zic că sunt bune sau rele, crede că în acest fel poate să ţină în şah tot partidul şi să asigure o sinergie ale unor aripi, care sunt în număr de trei în PSD acum. Există aripa lui Liviu Dragnea şi a fidelilor săi, care este majoritară, cea a baronilor nemulţumiţi de Dragnea, dar nedoritori de Victor Ponta, şi care este bine consolidată şi ea, şi există aripa mai mică, mai redusă ca proporţie, a fidelilor lui Victor Ponta. Şi atunci Dragnea, cu nepropunerea niciunui nume, încearcă să-i ţină pe toţi într-un anumit şah perpetuu şi să-i mobilizeze în campania asta. A reuşit bine până acum.

”Tăriceanu ar pune în umbră PSD”

-Călin Popescu Tăriceanu se propune premier pentru că are „ocazia şi curajul”. Co-preşedintele ALDE poate fi şi propunerea PSD-ului?

-Nu cred. Nu numai din cauza problemelor cu legea pe care le are Tăriceanu şi care se vor înmulţi, după ştiinţa mea, ci şi din pricina faptului că ar pune în umbră totală PSD-ul, datorită notorietăţii lui. Dacă se pune problema unui prim-ministru din partea ALDE, ca şi condiţie a partidului de a participa la guvernare, asta va fi la nivelul unui tehnocrat respectabil din ALDE, care să nu pună problemele despre care vorbeam mai devreme. Şi chiar nu duce lipsă ALDE de oameni care să poată să fie propuşi.

”Cioloş uzează mult prea mult pe gesturi de imagine gratuită”

-Dacian Cioloş este validat drept candidat pentru premier de PNL. Deşi nu candidează, se comportă ca şi cum e în campanie. Cum vine asta?

-E şi simplu şi complicat. Sub o aparenţă a simplităţii, a modestiei sau a corectitudinii, ascunde lucruri îmbârligate şi se poate ghici în spatele acestei imagini o anumită serie de contorsiuni profesionale sau personale pe care el le suferă ca om, ca individ, ca profesionist. Mi-e greu să-l clasez undeva. Uzează mult prea mult pe gesturi de imagine gratuită, cum ar fi mersul în vizită oficială cu o cursă de linie, la clasa Economic, care este o exagerare inutilă pentru un prim-ministru de talia unei ţări ca România. Sau vizita oficială în China, la bordul Turkish Airlines,  de nu mai ştiau chinezii ce ţară e România, fosta lor parteneră puternică din Europa. Sau apariţia în gecuţe de-astea de fâş, care se găsesc la orice colţ de stradă, ca să sugereze modestia, în condiţiile în care el nu este un om sărac, ci un om care a câştigat foarte mult timp, foarte mulţi bani. Aceste falseturi pe care le văd la nivelul lui Dacian Cioloş, mie, ca observator, şi ca mine or fi mulţi, îmi sugerează o anumită nesinceritate a demersului. Asta pe lângă timiditatea de a-şi asuma un parcurs politic pe care el îl arată. Ambele  – falseturile şi timiditatea – vin în dezavantajul  său de a fi nominalizat pentru că şi jocul internaţional s-a complicat. Jocul lui Cioloş era bun atâta timp cât era posibil ca prim-ministrul să fie sugerat din alte cancelarii.

-Dacă Cioloş nu e bun, ce fel de premier credeţi că ar dori Klaus Iohannis, dar şi participanţii la jocurile de putere la vârf?

-Ultimele evenimente internaţionale, de la alegerile din SUA şi dispariţia establishmentul democrat din zona de putere, până la pericolul în care se află România într-un univers concentrationar de sorginte rusească , îl face atât pe Klaus Iohannis, cât pe participanţii la jocurile de putere la vârf, să se gândească la un prim-ministru solid, energic , şi nu la un prim- ministru timid, care, aşa, plutind pe o frunză pe apă, să ajungă la guvernare şi să nu poată să exercite autoritate politică. Dacian Cioloş, în acest joc pe care îl face, sugerează un lucru de care i-ar fi frică şi lui Klaus Iohannis, şi altora: lipsa de autoritate politică asupra structurilor perfecte, imperfecte şi crocodililor sau balaurilor care sunt acolo. În momentulul în care ajungi într-o astfel de poziţie trebuie să sugerezi şi autoritatea necesară, pentru ca cei care vor să te conteste să se gândeacă de trei sau patru ori până să facă asta, în aşa fel încât jocul administrativ să aibă o anumită fluenţă. Jocul internaţional în care România este angrenată şi ultimele poziţii ale lui Iohannis au fost clare – este un joc de consolidare a autorităţii naţionale în faţa partenerilor  străini.

”România este la fel de securistă”

-A rămas România un stat securist?

-Lumea a devenit o lume securistă. Dacă ne uităm că alegerile din SUA au fost influenţate decisiv de atitudinea unui securist, adică a directorul FBI, că Rusia e condusă de un securist, e evident că lumea a ajuns mai puţin democratică. România este la fel de securistă, cum este toată lumea astăzi. Lucru care nu e de natură să liniştească populaţia, care s-ar simţi mai comod în democraţie. Dar la fel cum şi-au asumat dictatura, românii trebuie să-şi asume şi această lume te tip securist în care trăim.

-Se pot face în România afaceri fără şpagă, fără trafic de influenţă, fără complicitatea mediului de afaceri cu politicieni coruptibili?

-Foarte greu… instinctul baronilor, care în continuare populează infrastructura politică, este de a-şi promova doar apropiaţii, în speranţa că pot să acumuleze în continuare capital negru sau capital alb, care să-i ajute fie să traverseze anii grei de puşcărie, fie să reuşească să mituiască structurile din justiţie pentru  ca să nu ajungă la puşcărie. În felul acesta foarte puţine afaceri româneşti vor reuşi să prospere, mai ales la nivelul  mic şi mijlociu. Şi mai este şi această dictatură a multinaţionalelor în România  asupra structurilor de stat care îi descurajează pe cei mici şi mijlocii. Capitalul românesc nu este protejat astăzi, dar se întâmplă şi din cauza lipsei de maturitate a capitaliştilor români care au crezut că sub umbrela banilor personali  vor reuşi să se impună fiecare, pe rând, ca lider maxim al domeniului , şi să-i conducă pe restul. Fie că s-au numit Patriciu, Voiculescu, Vântu, Ţiriac sau în alt fel, ei  n-au avut altă ambiţie decât să-i asuprească pe ceilalţi, şi nu  să colaboreze împreună pentru ca să consolideze capitalul lor personal sau al familiilor lor şi o dadă cu asta capitalul românesc. Primim ceea ce merităm. Din cauza egoismului şi a lipsei de maturitate a celor care au dominat capitalismul românesc am ajuns aici. Era evident că se va întâmpla aşa … pentru că marea lor majoritate sunt oameni proveniţi din fosta securitate, foşti ofiţeri acoperiţi în cazul unora, informatori, în cazul altora, ceea ce este şi mai rău, care au venit cu acesta sistem al discatului asupra celorlalţi. Cum să fie ei democraţi, să accepte şi să împartă piaţa cu alţii… ei au vrut tot. Şi această lăcomie ne-a adus pe noi, ca şi capital românesc, în acest stadiu foarte jos ,şi pe ei, ca personalităţi, pe acolo pe unde sunt. Neînsemând că nu au avut merite. Au avut, dar nu au fost suficient de deştepţi, au fost foarte egoişti, lacomi şi uite ce s-a întâmplat.

”În acest ospiciu în care trăim nu se poate întâmpla nimic bun”

-De aproape 27 de ani tot aşteptăm o schimbare? Suntem capabili să  facem această schimbare?

-Astăzi ,nu.  La nivelul celor mai importanţi lideri – de la cei din fruntea partidelor până la cei care conduc instituţiile de stat – nu domină altceva decât instinctul de conservare a propriei securităţi, siguranţe personale… şi asta îi face incapabili de proiecte de anvergură. Nu consolidarea, construcţia  sau solidariatea îi defineşte, ci această frică de soarta personală. În acest ospiciu în care trăim nu se poate întâmpla nimic bun. Se pot face nişte paşi. Dar nu repede şi nu foarte simplu.

-Vă mai tentează politica?

-Nu, că nu am cu cine. În 2008, când mi-a fost evident că nu am cu cine, am şi ieşit din politic. Iar situaţia s-a înrăutăţit de-atunci şi nu dă semne să se îmbunătăţească.

-Aţi făcut politică şi faceţi afaceri în România, care e cea mai tristă concluzie la care aţi ajuns în legătură cu această ţară?

-Mi-a lăsat un gust amar această atitudine cvasigenerală a multora de a se lăsa umiliţi foarte uşor, de a nu fi solidari, de a fugi mereu de la locul faptei. România este o ţară caracterizată foarte bine de proverbul „capul plecat, sabia nu-l taie”.

-Miniştrii de ieri, liderii politici de ieri sunt condamnaţii de azi… cum se cheamă toate acestea? Politică?

-Da, şi asta e politică,dacă o fac fără cap. Nu am văzut încă vreun condamnat care să fi fost ajuns în această poziţie pe nedrept. Am văzut oameni la care pedapsa a fost exagerată, sau oameni la care pe baza faptelor pedepsele au fost inegale, dar chiar pe degeaba n-am văzut e nimeni la puşcărie în România. Nu pot să nominalizez vreun caz că cineva din zona puterii face puşcărie în Româna nevinovat. La pedepse putem discuta… în cazul europarlamentarului Adrian Severin pedeapsa mi se pare exagerată, în condiţiile în care Parlamentul European este o cloacă în care toţi practică acelaşi joc al mitei şi al reprezentării intereselor personale sau al companiilor multinaţionale. Este un exces în ceea ce-l priveşte pe Severin, un om, care comparat cu alţii din zona piterii, a fost şi mai inteligent şi mai puţin dedat şpăgilor şi prostiilor.

-Care sunt păcatele României după 27 de ani?

-Nu sunt mai mari decât păcatele lumii. Lumea este într-o involuţie, România este într-o involuţie… accentuată. Păcatul României este că nu ştie să folosească  frâna. Românii folosesc acceleraţia şi când merg la vale.

-Încotro se îndreaptă presa?

 -Decăderea presei este urmarea unei lipse de înţelepciune a vectorilor din domeniu. Foarte mulţi ”cocoşi”, care au crezut că nu trebuie să colaboreze, nu trebuie să-şi pună împreună energiile pentru consolidarea pieţei media, au sfârşit care încotro, unii prin puşcării, alţii condamnaţi, alţii încercând să alerge după bugete care nu mai sunt şi care nu mai pot să fie determinate precis. Şi de aici şi nesiguranţa instituţiilor media. Stăm rău astăzi. Nu mai avem Club Român de Presă, nu mai avem dezbatere  între cei care scriu, avem parte doar de înjurături reciproce, atunci când unul are o altă părere. Iar rezultatul direct şi cel mai nociv este cel al bulversării mentalului colectiv pentru că presa – televiziunea, ziarele, internetul  – are un rol bine stabilit. E un fel de  Ministerul Educaţiei pentru adulţi, care nu prea au timp să citească, dar se uită la televizor, pe site-urile de ştiri şi analizează. Mass-media nu mai are acum un rol educativ, ci de insterizare. O persoană care doreşte să se informeze de la televizor sfârşeşte prin a deveni isterică în atitudine şi superficială în gândire. Revenirea presei  -piaţa ideilor să fie mai bogată, redacţiile să fie mai consolidate cu profesionişti – va fi primul semn că o societate, o naţiune, o regiune se face bine.

-Nu credeţi că sunt prea multe televiziuni de ştiri în România?

-S-au înmulţit ca ciupercile din pricina interesului patronilor. Există cel puţin un trust de presă care eminamente exprimă strategia politică a patronului şi există alt trust de presă, mult mai bine finanţat, care doreşte să influenţeze  structurile de stat, apropo de strategia economică a patronului şi de pieţele pe care doreşte să le câştige.

-Avem cod roşu de insolvenţe în presă. Ce cale de ieşire vedeţi?

-Trebuie o anumită forţă instituţională care să se contrapună tendinţelor dictatoriale ale celor care apucă la putere. Pentru că  aceştia au două faze: cea de linguşire, până când  ajung la putere, şi apoi faza de ignorare, dacă nu chiar mai rău, după ce ajung la putere. Noi trebuie să gândim instituţional un mecanism prin care, din interiorul puterii, să reuşim să punem problema în aşa fel încât să nu reprezentăm interesul  politicianului care vrea o imagine mai bună sau nu mai vrea o imagine proastă, ci pe cel al mentalului colectiv, al unor oameni care să gândească şi să analizeze în funcţie de ceea ce citesc în presă. Presa nu trebuie să fie musai echidistantă, poate să aibă opţiuni, dar trebuie să fie independentă. Iar această libertatea pe care noi o avem în presă, de a ne alege temele, simpatiile, trebuie să fie apărată din interiorul puterii. Ar fi extraordinar ca mai mulţi oameni din presă să reuşească să acceadă în Parlament. Timiditatea a fost mare şi din vreo 10 cazuri pe care le ştiam de jurnalişti cu notorietate şi cu experienţă, care ar fi putut să ajungă în Parlament, astăzi nu mai sunt doar Dan Andronic şi Robert Turcescu. În rest, au renunţat şi e rău că au renunţat.

-Vă propun un test de sinceritate. Caracterizaţi-i într-un cuvânt, cel mult trei cuvinte, pe Ion Iliescu…

-Multă sănătate!

-Klaus Iohannis?

-Promiţător.

-Victor Ponta?

-Dezamăgitor.

-Dacian Cioloş?

-Fostă speranţă.

-Dar tinere speranţe avem din spectrul politic românesc?

-L-aş nominaliza pe Sorin Moise.

-Elena Udrea?

-O femeie puternică.

-Traina Băsescu?

-Multă sănătate!

-Gabriela Firea?

-Incertă.