Alina Eremia a participat miercuri seara la un eveniment monden, acolo unde a atras toate privirile. Îmbrăcată într-o rochie neagră, cântăreaţa şi-a etalat silueta invidiată de multe femei, iar cei prezenţi au observat că blonda a mai slăbit.
Artista declara recent cum a ajuns să aibă silueta de acum. „Nimic nu e uşor, nu se întâmplă peste noapte sau fără sacrificii. Nu o să omit faptul că de multe ori mă imaginam devorând câteva platouri de prăjituri sau nişte cartofi prăjiţi făcuţi în casă. Dar pentru mine a cântărit mai mult aspectul fizic şi faptul că acum sunt mult mai fericită cu felul în care arăt. Pâinea şi zahărul nu au fost singurele lucruri la care am renunţat. Pastele, carbohidraţii de orice tip, pizza, fast food, mâncarea prăjită, dulciurile, oleaginoasele şi multe altele au lipsit din meniul meu’’, declara Alina Eremia.