Mihai Bendeac a dat curs dorinţei mamei sale şi a cerut ajutorul prietenilor pe Facebook. Comediantul face tot ce-i stă în putinţă pentru a salva viaţa unei femei dragi mamei sale.
Mihai Bendeac a postat pe o reţea de socializare un mesaj prin care le spune prietenilor ei virtuali că mama sa l-a rugat să ajute să salveze de la moarte o pacientă dragă acesteia.
”Mama m-a rugat să fac acest apel. Este vorba despre o doamnă care-şi creşte singură cei doi copii. Care copii au mare nevoie de mămica lor. Zi frumoasă!”, le-a spus Mihai Bendeac prietenilor ei virtuali.
Mihai Bendeac a postat printscreen-ul mesajului primit de la mamă, în care aceasta îl ruga să facă publică nevoia de sânge a unei paciente, care urmează să fie operată: ”Pacienta mea se numeşte Gioglu Florentina Ionela. Dacă crezi că e bine, poţi să spui că e pacienta noastră. Operaţia are loc joi, 24.11.2016, la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Se donează orice grupă de sânge, la orice centru şi se specifică numele pacientului pentru care se face donaţia. Mulţumesc. Donaţia se face începând de mâine, 17.11.2016 până pe 23.11.2016”.