Ana Mardare a uimit şi a bucurat în acelaşi timp o ţară întreagă cu vocea ei de la ,,Vocea României’’. Cântăreaţa nu a reuşit însă să câştige competiţia, dar show-ul a propulsat-o în lumea artistică autohtonă şi a avut un mare succes profesional.
Ana s-a îmbolnăvit grav în urmă cu trei zile şi a fost internată de urgenţă la spital cu un diagnostic halucinant. Surse din preajma blondinei susţin că are o tumoră la nivelul creierului şi trebuie operată imediat, potrivit wowbiz.ro.
“Pe toată lumea a luat prin surprindere situaţia Anei, mai ales că sâmbătă seara, ea a avut un concert şi nu a acuzat nici măcar un simptom că ar putea fi bolnavă. Problemele ei însă s-au declanşat duminică dimineaţa, la primele ore. Prietenul cântăreţei a găsit-o pe jos, în cameră, acuzând dureri cumplite. Speriat, acesta a transportat-o la spital şi, la camera de gardă, femeia şi-a mai revenit. Doctorul i-a administrat un calmant şi a pus-o pe tratament, apoi, a dorit să o interneze. Din păcate, ea nu a vrut să rămână acolo şi a semnat să plece acasă. Lucrul acesta avea să o afecteze căci, o oră mai târziu, Anei i s-a făcut din nou rău! De data aceasta, criza a fost mai puternică şi iubitul său a fost nevoit să sune la salvare! La clinică, altă lovitură! După investigaţii amănunţite, s-a ajuns la concluzia că Mardare avea o tumoră în organism de multă vreme, neindentificată la analize, iar ea a migrat la nivelul creierului. Cântareaţa va fi operată pe creier cât mai curând, pentru a i se îndepărta tumoarea. Este o intervenţie extraordinar de grea, dar absolut necesară acum. Numai aşa va reuşi să îşi revină”, au dezvăluit persoane apropiate cântăreţei.