Michael Buble şi familia lui au aflat o veste îngrozitoare, fiul cel mic în vârstă de trei ani al artistului este bolnav de cancer, potrivit perezhilton.com. În urmă cu doar câteva zile, soţia cântăreţului, Luisana Lopilato, şi băieţelul au călătorit în Statele Unite pentru a investiga problemele de sănătate ale micuţului.
Doctorii au crezut iniţial că este vorba despre oreion, o boală a copilăriei care se manifestă prin inflamarea glandelor parotide de la nivelul urechilor. După cercetări amănunţite au stabilit însă că este vorba despre cancer.
Atât Michael Buble cât şi Luisana Lopilato şi-au anulat toate activităţile profesionale pentru a petrece cât mai mult timp cu fiul lor şi pentru a încerca să găsească o soluţie pentru însănătoşirea lui Noah. Anul trecut, băieţelul a suferit arsuri grave după ce s-a opărit cu apă fierbinte în casa din Argentina pe care cei doi o deţin.