Cel mai valoros greu al momentului din boxul românesc a fost căutat, recent, de celebrul boxer ucrainean Wladimir Klitschko. Românul a fost uimit atunci când a aflat ce doreşte de la el cel mai mare boxer din lume.
După ce, timp de 11 ani, a dominat boxul mondial la categoria grea, Wladimir Klitschko a suferit un şoc după ce, anul trecut, la sfârşitul lui noiembrie a pierdut, în mod surprinzător, toate cele patru centuri pe care le avea, WBA, WBO, IBF şi IBO, în faţa britanicului Tyson Fury. La un an distanţă, Klitschko a decis să urce din nou în ring, pentru a-şi recupera centurile şi s-a gândit să-şi caute un partener de antrenament pe măsură. Ca urmare, acesta l-a căutat pe Mihai Nistor, singurul pugilist român care s-a calificat la Olimpiada de la Rio şi care a pierdut în mod cu totul nemeritat, în optimile de finală, după ce arbitrii l-au declarat câştigător pe adversarul său, deşi acesta fusese numărat de două ori. La amatori, Nistor este şi campion mondial, fiind considerat cel mai valoros greu al boxului românesc actual.
După Olimpiadă, Klitschko l-a căutat pe Nistor prin intermediul directorului general al International Boxing Association (AIBA), pe care ucraineaul l-a sunat personal. Acesta intenţionează să se antreneze cu românul, care să fie partenerul său de antrenament (sparring), în condiţiile în care boxerul nostru este cunoscut pentru agresivitatea şi rezistenţa de care dă dovadă în ring. Potrivit unor surse din anturajul lui Nistor, cei doi pugilişti nu au căzut încă la o înţelegere. Mihai Nistor nu ar fi primul partener de sparring al lui Klitschko. În trecut, acesta s-a antrenat în Germania şi cu greul Cristian Ciocan, despre care s-a zvonit în lumea boxului că l-ar fi pus la podea, din greşeală, în timpul unei sesiuni de antrenament. (Andrei Dumitrescu)