Mihai Gruia se poate considera cu adevărat un bărbat norocos, din toate punctele de vedere. A dat lovitura cu trupa Akcent, iar după destrămarea formaţiei a continuat să se ocupe de diverse proiecte muzicale, însă, cu siguranţă, cel mai mare “câştig” al lui a fost familia.
CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, l-a fotografiat pe fostul coleg al lui Adi Sână, în timp ce se bucura de o seară în oraş, alături de soţia sa, Laura. Cei doi au savurat împreună nişte vin roşu, bucurându-se şi de plăcerea viciului de fumător. Dacă Mihai a preferat ţigările fine, optând pentru un pachet de slim, soţia sa a rămas fidelă ţigărilor electronice. “Terapia de cuplu” a fost una de durată, semn că cei doi au reuşit să găsească o soluţie pentru ca cele două fetiţe ale lor să fie în siguranţă acasă, în timp ce părinţii au profitat de timpul liber, pentru o ieşire cu adevărat romantică.
Cei doi sunt de altfel printre cele mai discrete cupluri, preferând să îţi menţină viaţa personală departe de showbiz. În urmă cu câţiva ani, Mihai şi Laura au adoptat o fetiţă, pe nume Ana, iar apoi au mai primit o bucurie, atunci când a venit pe lume micuţa lor Natalia. Cele două fetiţe le bucură fiecare zi, iar cântăreţul nu a făcut vreodată diferenţa între ele, considerându-se binecuvântat să aibă o asemenea familie frumoasă. „Momentele petrecute în familie sunt cele mai importante pentru mine. Viaţa noastră s-a schimbat de când au apărut copiii în ea, ne-am dorit foarte mult acest lucru şi abia acum suntem cu adevărat împliniţi. Am simţit că Ana este copilul nostru de când am văzut-o prima oară. Relaţia dintre ele este extraordinară şi suntem foarte fericiţi din acest punct de vedere”, declara Mihai Gruia, în exclusivitate pentru CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, la începutul acestui an.
(Georgiana Laciu)