Copreşedintele PNL Vasile Blaga a ajuns, miercuri dimineaţă, la sediul DNA Ploieşti, el declarând presei că a fost sunat şi citat telefonic, în calitate de suspect.
Toate posturile TV de ştiri au intrat în regim de ”breaking news” ca sa transmită această ştire, iar reporterii aflaţi în faţa sediului DNA s-au mobilizat, fiecare în faţa camerei sale de filmat, ca să ofere toate detaliile pe care le aveau în acel moment.
Iată însă cum arată o astfel de transmisiune dintr-un alt unghi, surprins, de altfel, tot de unul dintre colegii reporterilor.