Florin Salam trece prin momente grele de a murit tatăl său, nu a participat nici la înmormântarea acestuia şi încearcă să îşi revină. Chiar dacă şi-a reluat activitatea, manelistul a luat o decizie la care nimeni nu se aştepta.
De când s-a stins din viaţă tatăl său, Salam prefer să stea singur. Artistul a decis să se separe de familie, locuind într-un apartament din Bucureşti. Manelistul ar fi luat această hotărâre din dorinţa de a-i proteja pe cei dragi, având în vedere că şocul decesului tatălui său îl apasă foarte tare, astfel nu îi deranjează pe copii şi pe Roxana.
Florin Salam şi Roxana Dobre s-au cunoscut într-un club din Capitală, în vara anului 2014. După câteva întâlniri, cei doi amorezi şi-au dat seama că sunt suflete pereche, iar de atunci sunt de nedespărţit. În septembrie 2015, Roxana a adus pe lume o fetiţă care a primit numele Jacqueline Maria. În prezent, iubita lui Salam este însărcinată.