Sunt deja câteva luni bune de când Alina Eremia (22 ani), cântăreaţă şi jurat în emisiunea Next Star de la Antena 1, s-a făcut blondă şi, pentru că îi place cum îi stă, a rămas blondă.
Cu blondele nu te pui, se ştie. În aceste fotografii, Alina se află la piscină, bucurându-se de, poate, ultimele zile când se mai poate face plajă, căci toamna deja şi-a făcut apariţia, chiar dacă doar calendaristic.
Din punct de vedere astronomic, încă mai sunt câteva săptămâni de vară. Alina, cum se poate vedea, arată bine. Este luminoasă şi surâzătoare, şi, după zâmbetul ei, e clar că se bucură de soare şi de piscină, însă are totuşi grijă să nu exagereze cu expunerea la soare.
„Un corp bronzat arată întotdeauna mai bine, dar încerc să mă expun cu limită la soare. Folosesc cremă sau ulei cu factor de protecţie şi evit orele de vârf când soarele nu mai este atât de benefic“, a declarat ea pentru revista Spy.