După tragedia care a lovit în urmă c-un an de zile familia Vadim, când „Tribunul“ se stingea din viaţă la 65 de ani, într-un mod neaşteptat, după ce-a făcut un atac de cord, cei apropiaţi acestuia încă nu au reuşit să îşi găsească liniştea.
Asta deoarece imediat după episodul tragic, la poarta familiei Vadim au început să bată diverse personaje care avuseseră câte o răfuială cu acesta şi care îşi cereau drepturile. Cu siguranţă vă mai amintiţi momentul în care deputatul Ana Birchall, care a câştigat în instanţă procesul intentat pentru calomnie, îşi voia cei 40 de mii de euro care i se cuveneau. Mai mult, totul se întâmpla în perioada Crăciunului, atunci când familia „Tribunului“ s-a trezit cu conturile silite şi-n prag de executare silită.
Dacă toată lumea a presupus că apele s-au mai liniştit sau că spiritele s-au mai calmat, lucrurile nu stau deloc aşa. Recent, aceeaşi femeie deputat ar fi intentat o plângere prin care cere – surpriză! – aceeaşi sumă de bani. Da, cei 40 de mii de euro care s-ar părea că n-au mai ajuns la ea. Mai mult, imediat după ce s-au trezit că sunt chemate în sala de judecată, fiicele lui Vadim au mai avut parte de o surpriză.
Mai exact, mezina acestuia trebuie să dovedească faptul că este într-adevăr moştenitoarea „Tribunului“ şi i s-a cerut să facă testul de paternitate. CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, a stat de vorbă cu Lidia Vadim, care ne-a dat, în exclusivitate, toate detaliile despre sora sa. De asemenea, cea direct implicată în acest „război“ şi care trebuie să îşi dovedească identitatea este mezina familiei, Eugenia Vadim.
„În momentul de faţă avem trei procese cu doamna Birchall, iar acum trebui să îi demonstrăm că sora mea este fiica lui tata. Nu ştiu până unde se va ajunge cu asta, că doar nu poate să umble cu testul ADN lipit în frunte. Vom vedea ce ni se va cere la proces“, a povestit Lidia Vadim pentru CANCAN.ro.