Cunoscut pentru stilul său de viaţă cât se poate de nonconformist, milionarul Gianluca Vacchi anunţa în urmă cu doar câteva zile că este bolnav şi că a căzut la pat din cauza problemelor de sănătate.
Totuşi, acesta pare să îşi fi revenit complet în urma problemelor medicale, iar felul în care a făcut-o a fost de-a dreptul spectaculos. Renumit pentru faptul că îi place să trăiască viaţa din plin, arătându-le şi prietenilor virtuali cum trăieşte un milionar, Gianluca a sărbătorit faptul că a trecut cu bine peste perioada de recuperare într-un mod inedit, printr-un nou dans, cu care a reuşit să cucerească pe toată lumea. Mai exact, el s-a filmat alături de Gabriele, soţia sa, în momentul în care a început să danseze pe piesa „Fireball“ de la Pitbull.
Însă, cei peste 3 milioane de oameni care au urmărit videoclipul postat de către milionar pe Instagram s-au arătat cu adevărat cuceriţi abia în momentul în care Gianluca a început să bată gongul, pe care îl avea amplasat pe vasul său.