Un fotbalist a murit pe teren în Italia, duminică, în timpul unui meci din fazele inferioare ale Cupei, dupa ce i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit, potrivit stiripesurse.ro.
Riccardo Pizzi, în vârstă de 30 de ani, era jucător al echipei Cannara. În minutul 17, jucătorul s-a prăbuşit pe teren, iar o echipă medicală a încercat în zadar să îl resusciteze. Iniţial, cei prezenţi au crezut că este vorba despre o criză de epilepsie.
Un spectator a fost cel care a sunat la numărul de urgenţă, iar echipajul medical a venit de la Perugia, localitatea unde a avut loc meciul fiind foarte aproape de acest oraş.
Ambulanţa a sosit după aproape 20 de minute, însă Pizzi era deja decedat. La stadion se afla şi un defibrilator, iar un procuror din Perugia a dispus efectuarea unei autopsii, pentru a stabili cauzele morţii jucătorului, mai ales că acesta trecuse recent de vizita medicală.