Atunci când s-au căsătorit, Diana Munteanu şi Claudiu Niculescu păreau să fie unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz. Însă, din păcate, povestea de iubire s-a încheiat, chiar dacă cei doi aveau împreună un fiu.
La sfârşitul lui 2014, Diana a a anunţat pe Facebook divorţul de Claudiu Niculescu, cu care are un băieţel, David (7 ani). Cei doi se căsătoriseră pe 24 iunie 2007, la Palatul Snagov. Naşi le-au fost Mihaela şi Cristi Borcea. După aproape doi ani s-a născut şi fiul lor, David. Înainte de Diana, Niculescu a mai fost căsătorit cu Lidia, cu care are doi copii.
În urmă cu puţin timp, Diana a postat pe contul ei de Instagram o fotografie în care apare alături de micuţul David, adăugând mesajul: „El este totul pentru mine!”. Cu toate că, de obicei, este foarte discretă în privinţa vieţii personale, blondina nu se poate abţine să nu se mândrească cu fiul ei şi al lui Claudiu Niculescu.
(Georgiana Laciu)