O femeie a povestit pe pagina ei de Facebook ce i s-a întâmplat unei tinere în tramvaiul 16 din Bucureşti. Aceasta spune că un bărbat s-a legat de o fată care stătea liniştită şi a început să-i facă diverse oferte, iar aceasta era speriată.
”Tramvaiul 16, pe undeva prin zona Mosilor. Bărbatul cu barba gaseste de cuviinta sa se lege de o fata draguta, care statea linistita, facandu-i diferite oferte, care de care mai tentante. Cea cu care era si inca un tinerel se amuzau foarte tare si-l incuraju: hai, ma, ca si ei ii place. Fata nu s-a pierdut cu firea dar se vedea ca era speriata. 22 de oameni in tramvai, femei si barbati. Unul n-a catadicsit sa zica ceva. Era un tip cat un dulap cu 3 usi la care ma uitam fix. Nimic. Nici cand am zis eu: Mai, ia pleaca si las-o in pace, ca opresc tramvaiul si chem politia, nici atunci n-a schitat unul nimic. Unii aveau fetele cu ostentatie lipite si geam si altii se mutau in partea opusa a tramvaiului. Respectivul a dat inapoi in momentul in care i-am zis: abia astept sa faci o miscare gresita. Ce, doamna, vorbeam si eu cu ea.
Bai… ,daca o femeie se imbraca frumos nu o face ca sa va ia pe voi. Bai, nu va plangeti ca v-au luat meltenii si cocalarii si strainii tara! Nu v-au luat ma nimic, voi ati dat-o de buna voie. Prin lene, nesimtire, neimplicare si nemernicie. . Pentru 5 minute de comfort v-ati dat sufletele si constiinta. Bai, cand patesc si fetele sau nepoatele voastre asa ceva, amintiti-va ca ati stat si v-ati uitat atunci cand o straina era agresata. Dupa ce i-am coborat din tramvai, cu amenintarea „daca nu coborati acum, chem politia”, o baba imi zice: maica, daca scotea un cutit la mine? Scotea pe dracu’! Intreband un militian dupa aia si povestindu-i, imi spune senin: pai, politia ce sa va faca? Fata trebuie sa depuna plangere”, a scris respectiva pe facebook.