Crina Cătinean, tânăra de 15 ani pe care Mihaela Rădulescu a catalogat-o ca fiind “grasă”, şi pe care a îndemnat-o să slăbească urgent, s-a schimbat total în mai puţin de un an. Dintr-o copilă cu chip inocent, ea s-a transformat într-o domnişoară extrem de sexy, căreia îi place să fie provocatoare, şi nu se sfieşte să arate acest lucru şi pe profilul ei socializare.
Anul trecut, două fete de 15 ani au încercat să impresioneze juriul de la “Românii au Talent” printr-un număr de gimnastică ritmică inedit. Publicul a fost încântat de prestaţia Ştefaniei şi a Crinei, însă, bucuria celor două nu a durat prea mult, deoarece Mihaela Rădulescu nu numai că a catalogat numărul ca fiind unul slab, dar i-a spus Crinei şi că este grasă şi că ar trebui să slăbească cel putin cinci kilograme dacă vrea să practice gimnastică la nivel înalt. Fiecare cuvânt al vedetei TV a stârnit un scandal uriaş, telespectatorii fiind de-a dreptul oripilaţi de gestul juratei. Însă, desi s-a simţit jignită, Crina a încercat să nu se lase demoralizată şi a continuat să facă ce ştie mai bine, să danseze.
S-a transformat într-o adevărată bombă sexy!
Timpul a trecut, iar episodul cu pricina a fost dat uitării de publicul larg. Însă, ele au avut un ecou în mintea şi sufletul Crinei, dacă ţinem cont că puştoaica de 16 ani nu numai că a slăbit câteva kilograme, dar şi-a schimbat complet atitudinea. Acum, ea s-a transformat dintr-o puştoaică ingenuă într-o tânără sexy, ce nu se sfieşte să îşi arate formele apetisante.
În pozele postate pe contul său de socializare, se vede clar schimbarea pe care Crina a suferit-o în ultimul an. Acum, ea adoptă ţinute prin care îşi scoate în evidenţă picioarele, ori bustul generos. Crina are deja o mulţime de admiratori, care nu se opresc să o complimenteze. Unii, mai îndrăzneţi, chiar o invită în oraş.
Andreea Negoiţă