Multe femei recurg la diverse trucuri sau operaţii pentru a-şi îmbunătăţi imaginea. Cu siguranţă că şi un parfum fin este o armă a femeilor. De pe , site-ul numărul 1 de shopping al vedetelor, Flavia are întotdeauna de unde alege un parfum pe gustul ei.
Asistenta de la emisiunea ”Neatza cu Răzvan şi Dani” de la Antena 1 este mulţumită de felul în care arată, iar de complexe nici nu poate fi vorba. “În momentul de faţă nu aş schimba nimic la mine, dar nu ştiu peste câţiva ani. Sunt zile în care, atunci când mă privesc în oglindă, îmi place de mine şi zile în care nu îmi place ce văd şi asta pentru că am nevoie de mai mult somn. Nu am nimic împotriva operaţiilor estetice. Dacă o persoană se simte în largul ei şi e mai fericită după ce şi-a făcut o operaţie estetică, e perfect. Cred că sunt multe femei în lume care au exagerat cu acest lucru şi din fete frumoase mai mult s-au urâţit”, povestea Flavia în Revista ”Spy”.
În nenumărate rânduri s-a spus că ea ar avea o relaţie cu colegul ei, Dani Oţil, de la emisiunea ”Neatza cu Răzvan şi Dani”, dar de trei ani se iubeşte cu actorul Alexandru Ion. “Iubitul meu are un program mai haotic ca al meu, dar ne facem timp şi pentru noi. Mie îmi place ceea ce fac în prezent şi mai ales îmi place rutina. La emisiunea ”Neatza” oricum se întâmplă mereu altceva şi nicio zi nu seamănă cu cealaltă”, a mai adăugat ea. Multe persoane trăiesc cu regrete şi spun că, dacă ar putea să dea timpul înapoi, ar alege să facă lucrurile diferit, Flavia este însă de altă părere. “Nu regret nimic din ce am făcut. Sunt mulţumită de cum am evoluat. Câteodată mă uit în trecut şi chiar realizez că am avut foarte mult curaj când am făcut anumite lucruri”, a mai adăugat asistenta de la ”Neatza”. (Răzvan Sava)