Un deţinut aflat în custodia Penitenciarului Spital Bucureşti Jilava şi cunoscut cu afecţiuni psihiatrice a provocat joi dimineaţă un incendiu în camera în care era cazat singur, a informat Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
„Personalul penitenciarului a intervenit, de îndată, pentru stingerea incendiului, iar concomitent a fost solicitat, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, sprijinul unui echipaj de ambulanţă şi pompieri„, se arată într-un comunicat al ANP transmis joi AGERPRES.
Potrivit sursei citate, nu au fost afectate celelalte spaţii de cazare şi nicio persoană custodiată sau vreun angajat nu au avut de suferit în urma evenimentului.
„Starea de sănătate a deţinutului care a provocat incendiul este bună, însă pentru prevenirea oricăror alte incidente negative, acesta a fost transportat la un spital din reţeaua sanitară publică pentru efectuarea de investigaţii suplimentare„, se arată în comunicat.
La nivelul Penitenciarului Spital a fost informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili modul în care s-a produs incidentul.