Divorţul lui Cristi Borcea de Alina Vidican e departe de final. Deşi, oficial, nu mai formează un cuplu, cei doi au rămas legaţi de tribunal şi bunurile pe care le deţin împreună. Alina si Cristi au scos la vânzare de mai mult timp apartamentul de lux din Miami pe care sperau să obţină 3 milioane de dolari. Recent, au scăzut preţul, semn că vor să împartă mai repede tot ce au.
Averea milionarului Cristi Borcea se clatină după divorţul de Alina Vidican. Deşi s-au separat la notar, partajul îl vor face cu ajutorul instanţei de judecată, semn că n-au căzut de comun acord la sumele pe care Alina ar fi trebuit să le primească. Pe cei doi îi mai leagă şi apartamentul de lux, cu vedere la ocean, din Miami, unde figurează amândoi ca proprietari. Iniţial, l-au scos la vânzare cu 3 milioane de dolari, un preţ dublu faţă de cel al achiziţionării. Cum preţul era mult peste cel al pieţei, nimeni nu s-a încumetat să le ofere această sumă.
Recent, Alina şi Cristi au mai tăiat din pretenţii ajungând să-l ofere şi pentru 2.699.000 dolari. Apartamentul are trei dormitoare, din care poţi vedea direct din pat oceanul sau oraşul. Fiecare cameră este dotată şi cu baie, una dintre ele fiind de dimensiunile unui living în care au cadă cu jacuzzi şi cabină de duş iar pereţii sunt placaţi până-n tavan cu oglinzi. Preţul exagerat ar putea fi şi din cauza mobilierului exclusivist, comandat de la casa Fendi.
Stăpânii mai oferă în preţ un lift privat şi două locuri de parcare. Cumpărătorii ar mai beneficia şi de teren de tenis, sala de fitness şi piscină exterioară. Toate acestea fac ca preţul lunar al întreţinerii să coste o avere: 2311 dolari, adică aproape 100 de milioane de lei vechi. Nici impozitul anual nu e de neglijat! Anul trecut, propietarii Alina şi Cristi Borcea au plătit aproape 30 mii de euro. La asemenea costuri e de crezut că Alinei nu i-ar fi ajuns 10 mii de euro pe lună, atât cât se vehiculează că i-ar fi oferit Borcea la divorţ. Doar naşul Becali pare să-l facă pe Borcea să înţeleagă cât de mult costă întreţinerea unei femei cu pretenţii şi a copiilor.
„Eu i-am spus finului Cristi, a fost aşa o mare dragoste între voi, ai lăsat familia ca s-o iei pe ea. Acum nu e frumos, ce fel de om să fii să te cerţi pentru bani. Ai doi copii cu ea, înţelege-te, fă în aşa fel încât să ducă o viaţă liniştită femeia pentru că îţi creşte copiii. Probabil că şi Alina e posibil să vrea mai mult. Eu l-am învăţat aşa, dacă vrei să fie o femeie curată, bine… probabil se va mărita, dar dacă vrei să fie o femeie cuminte şi liniştită, să-şi găsească un bărbat să se mărite, trebuie s-o ajuţi să-şi crească copiii. Dacă n-o ajuţi, o s-o vezi făcând alte nebunii… aşa vrei? Şi mi-a zis: nu, naşule! Am să-i dau tot ce-i trebuie, tot luxul necesar ca să stea liniştită.”, mărturisea Gigi Becali.
Ca să-şi crească cei doi copii în America, Alina ar trebui să plătească adevărate averi pentru educaţie. Taxa anuală a liceelor cu pretenţii ajunge şi la 40 mii de dolari. Cât despre businessurile milionarului, rămase în mare parte şi în cârca Alinei, cifrele sunt în scădere. Restaurantul pe care îl deţine în Miami ar produce mai mult pagubă decât profit.