Gabriela Firea, primarul Capitalei, a propus consilierilor ca, în prima şedinţă, să aprobe solicitarea Patriarhului Daniel de a acorda din bugetul Capitalei, la rectificare, suma de 4,3 milioane de euro, din care 3,3 milioane pentru Catedrala Mîntuirii Neamului şi restul, de 1 milion de euro, pentru Mănăstirea Antim.
Până la sfârşitul acestui an, Patriarhia Română şi-a propus să finalizeze Catedrala Mântuirii Neamului până la cota +45, adică până la înălţimea unui bloc de 15 etaje. Ca lucrările să continue, patriarhul Daniel a cerut ajutorul primăriilor de sector din Capitală., inclusive Primăriei Municipiului Bucureşti.
Aceste sume vor fi supuse votului Consiliului Gneral al Municipiului Bucureşti (CGMB) în şedinţa de joi.
Lucrările s-au iniţializat în februarie 2011, iar Patriarhia estimează că se vor finaliza în 2017. Costul total până la stadiul roşu-gri, fără tencuială, dar cu geamuri şi uşi, este aproximativ 80 de milioane de euro, după cum a anunţat Patriarhia Română în martie 2004.