Inna este una dintre cele mai sexy cântăreţe din România fapt pentru care nu ratează nici o ocazie să îşi etaleaze formele în toată splendoarea lor, postând diverse fotografii pe site-urile de socializare pentru că iubeşte să fie conectată mereu cu fanii săi din mediul virtual.
Şi pentru că este vară, iar schimbările de look sunt la modă, frumoasa artista le-a făcut o surpriză fanilor săi din mediul virtual şi a postat o imagine în care apare vopsită blondă şi tunsă tip bob. Fanii au recompensat fotografia cu câteva zeci de mii de like-uri într-un timp foarte scurt de la publicare.
Inna este o cântăreaţă de muzică dance şi house din România care se bucură de un succes extraordinar în afara graniţelor. A început să colaboreze cu echipa de producători Play & Win în 2008, an în care a fost lansat şi primul său disc single, „Hot”, piesă ce a ajuns pe primul loc în clasamentele radio din România, Bulgaria, Polonia, Rusia, Ungaria, Turcia şi Grecia. Inna a câştigat peste zece premii în cadrul mai multor competiţii muzicale, cele mai notabile fiind Romanian Music Awards şi MTV Music Awards, piesele nominalizate fiind „Hot”, „Love” şi „Amazing”. În 2010, piesa „Hot” a ajuns pe locul 1 în topul Billboard Hot Airplay. Inna s-a remarcat şi din punct de vedere al frumuseţii. Vedeta a avut mai multe pictoriale în România, Franţa şi Cehia, fiind votată una dintre cele mai frumoase femei din lume.