Victor Piţurcă nu poate să părăsească Arabia Saudită, şi asta pentru că a fost reclamat la poliţie de şefii clubului de la care a demisionat.
Piţurcă poate părăsi regatul doar cu acceptul clubului Al Ittihad, însă şeicii s-au opus, iar fostul selecţioner al României este blocat, scrie ziare.com. Antrenorul a apelat şi la Ambasada României de la Riad. Angajaţii erau însă în vacanţă, dar s-au reunit de urgenţă, oferindu-le celor de la Al Ittihad un termen de 24 de ore pentru a rezolva situaţia. Şeicii nu se lasă mai prejos şi l-au reclamat pe Piturcă la poliţie, pe motiv că şi-ar fi reziliat abuziv contractul în momentul în care a demisionat. Aceştia îl acuză pe Piţurcă şi că i-ar incita pe suporterii lui Al Ittihad să protesteze faţă de situaţia de la club.