Chiar dacă silueta sa de invidiat i-a fost mereu un atuu, iată că la cei 39 de ani ai săi, Catrinel Sandu a ajuns pe mâna medicilor, care au supus-o unei intervenţii chirurgicale.
Vedeta s-a întors din America în România pentru o perioadă de timp, iar în acest răstimp a decis să îşi rezolve problema varicelor pe care le are pe picioare.
„Este o problemă pe care o am de ceva ani de zile şi am încercat toate celelalte variante până a ajunge la această intervenţie. În ultimii ani am văzut că au apărut, dar micuţe… Doar că în urma celor două sarcini au apărut mai mult. Cred că anii de balet şi-au spus cuvântul… Au început să mă lase uşor uşor când spatele, când genunchiul. Mergem înainte şi nu ne lăsăm aşa uşor!“, a declarat Catrinel Sandu într-o emisiune TV.
Mai mult, Catrinel Sandu se mai confruntă şi cu alte probleme, aceasta având probleme şi la nivelul unuia dintre umeri.
„Am probleme cu umărul, m-ai văzut mai devreme, am încercat să acopăr aici bandajul ca să nu se vadă foarte mult… Sunt în proces de tratament de câteva săptămâni. Sunt ok cu intervenţiile chirurgicale, nu am o problemă“, a mai adăugat Catrinel Sandu.