Unul dintre cei mai râvniţi burlaci din showbiz-ul românesc nu pare să mai fie chiar atât de singur în ultima vreme, după ce pare că s-a distrat la malul mării, alături de o domnişoară, în weekendul care tocmai s-a încheiat.
Ne referim, desigur, la Vladimir Drăghia, unul dintre cei mai doriţi bărbaţi de la noi din ţară, care la cei 30 de ani ai săi a reuşit „performanţa“ de a rămâne la statutul de burlac. După ce pe iubitele sale din ultimul timp gurile rele spun că le-ar fi părăsit fără niciun fel de explicaţie, Vladimir Drăghia pare să se fi îndrăgostit din nou, însă de această dată de o tânără misterioasă. CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, l-a fotografiat pe actor pe o terasă amplasată în nordul staţiunii Mamaia, acolo unde s-a afişat împreună cu o tânără şatenă. Din câte se pare, cei doi au mers să bea câte o răcoritoare chiar după ce au stat cel mai probabil la plajă, însă relaţia dintre ei pare să fie una destul de recentă.
Ne referim, desigur, că Vladimir Drăghia alături de proaspăta sa cucerire sunt cel mai probabil la stadiul în care abia se cunosc mai bine, asta dacă ar fi să aruncăm o privire la felul în care s-au comportat, chiar din momentul în care au ajuns pe terasă. Gesturile lor au fost uşor reţinute, dar cât se poate de tandre, mai ales din partea actorului cu fire de poet, care şi-a ţinut noua iubită în braţe minute-n şir, cât şi-au odihnit noua idilă pe terasa din Mamaia.
Totuşi, chiar dacă cei doi păreau deja amorezaţi unul de altul, Vladimir Drăghia nu a făcut publică nicio fotografie cu noua sa iubită pe niciunul dintre conturile sale de pe reţelele sociale. Totodată, acesta pare să îşi păstreze statutul care l-a consacrat până acum, încă de când a devenit popular în rândul fanilor, cel de burlac.
Vladimir Drăghia e genul de bărbat care până acum a părut că fuge de relaţiile serioase, asta fiindcă nu s-a căsătorit niciodată, iar legăturile sale amoroase au fost mai mult pasagere. Mai mult, actorul a avut o relaţie cu Augusta Lazarov, care l-a propulsat în ceea ce priveşte popularitatea, fiindcă a avut doar de câştigat în urma acesteia, ea fiind cea care l-a propus pentru emisiunea „Burlacul“.