De câteva zile, un anunţ tare trist a răvăşit suflete prin redacţiile televiziunilor din România. Rând pe rând, prezentatoarea ştirilor sportive Laura Teodoru, diva Ilinca Vandici şi câte şi mai câte (chiar şi ”antenista” Gina Pistol îşi are locul ei pe lista aceasta) au primit vestea şi, odată cu ea, au simţit că le fuge pământul de sub picioare. Dacă vă gândiţi că au fost concediate, vă înşelaţi... E MULT MAI GRAV!
Fotbalistul-donjuan la care toate acestea au visat, la un moment dat al vieţii, că va fi tatăl copiilor lor pare că va deveni, în sfârşit, tată, dar alta va fi mămica! Cel puţin aşa spun informaţiile pe care CANCAN.ro le-a pus cap la cap şi care, inevitabil, duc către… maternitate. În urmă cu două săptămâni, reporterii noştri au primit pe adresa [email protected] informaţia că fotbalistul şi iubita lui, Ioana Marcu, au fost de mână la o clinică privată, unde aveau programare la ginecolog. Desigur, nu vă gândiţi că amândoi se programaseră, ci doar ea, iar el a însoţit-o, căci aşa e de când lumea şi pământul, doar femeia naşte!
Bărbatul nu poate, în asemenea cazuri, decât să fie alături de partenera lui de viaţă şi să-i facă sarcina liniştită. Aşa se întâmplă că fotbalistul-donjuan despre care vorbim (şi căruia nu-i vom da numele) s-ar îngriji acum ca Ioana Marcu să fie relaxată. Iar primul pas l-a făcut deja. Sursele noastre spun că viitorul tătic i-a comandat Ioanei un BMW X6 nou-născut, pardon abia ieşit pe porţile fabricii, semn clar că e vorba de lucruri serioase, de vreme ce, până acum, donjuanul se oprea la comenzi de telefoane, cel mult de genţi. Cunoscătoarele ştiu despre ce discutăm. Dar X6-le nu e tot.
În weekend, fotbalistul şi iubita lui au fost văzuţi, două zile la rând, în Mamaia, la Caelia, iar gesturile lui erau mai mult decât grăitoare. Îi mângâia burtica continuu, o ţinea strâns de mână şi n-a scăpat-o din ochi decât vreo oră, cât a fugit şi Ioana până la plajă ca să prindă soarele de după-amiază. Tot atunci a prins-o şi CANCAN.ro în imaginile pe care vi le arătăm aici. Parcă toate acestea ne duc cu gândul că pentru fotbalistul-donjuan se va lăsa cu schimburi de scutece în numai câteva luni, în timp ce, pentru divele din TV sus-amintite, se va lăsa cu stors de batiste.
Adrian Nicolae