Speak, pe numele lui real, Ştefan Sprianu, trăieşte de doi ani o poveste de dragoste cu Adelina Pestriţu, iar iubirea dintre cei doi devine mai mare pe zi ce trece.
De când a întâlnit-o pe Adelina, cântăreţului i s-a schimbat viaţa complet. “Sunt mult mai liniştit şi viitorul meu a prins contur, ştiu către ce mă îndrept”, a declarat Speak pentru revista Spy. Cum au trecut deja doi ani de când sunt împreună, mulţi se întreabă când vor ajunge la altar, şi mai mult decât atât, aşteaptă cu nerăbdare vestea că cei doi vor deveni părinţi.“Îmi doresc un copil. Sunt sigur că Dumnezeu aşază lucrurile în aşa fel încât să fim fericiţi şi să îmbrăţişăm cu drag „cadoul” plin de viaţă. Nu pot să spun când aş vrea să fie acest moment. Genul ăsta de momente nu trebuie programate. Sunt sigur că voi fi un tată bun pentru că îmi plac copiii foarte mult! Nu aş vrea să iau lecţii, pentru că fiecare tată îşi creşte copilul în felul lui, în schimb, voi accepta sfaturi”, a mai adăugat cântăreţul.
Poate mulţi ar fi tentaţi să creadă că singurul lucru care îi mai lipseşte cântăreţului în momentul de faţă pentru a fi pe deplin fericit, ar fi apariţia unui copil în viaţa lui, dar Speak are o cu totul altă viziune despre termenul fericire. “Termenul ăsta „pe deplin fericit” nu cred că există. Tot timpul vor fi lucruri care să te facă fericit. Eu cred că fericirea este de fapt drumul către ea”, a mai adăugat iubitul Adelinei.
Până să ajungă la altar şi să fie părinţi, Speak şi Adelina se bucură intens de viaţă şi de iubirea lor. Călătoresc foarte mult atunci când timpul le permite, ies la restaurante, merg la plimbare cu căţeii lor exact ca o familie fericită. Mai mult, cei doi nu se sfiesc să îşi arate sentimentele, iar atunci când au ocazia cei doi postează pe conturile personale de socializare poze în care sunt împreună, iar fericirea li se citeşte pe chip.
Răzvan Sava