Alertă cu bombă într-o clădire de birouri din Nordul Capitalei.
UPDATE 17:43 Paznicul clădirii Globalworth Tower este cel care a sunat la 112 spunând că a fost plasată o bombă în incintă, arată surse din cadrul Poliţiei, care mai spun că bărbatul se ascundea la subsol, unde a fost găsit de pirotehniştii poliţiei, veniţi să verifice clădirea.
Agentul de pază a recunoscut în faţa echipajelor venite să facă verificări în clădire că în imobil nu se află niciun dispozitiv exploziv şi că el este cel care a sunat la 112, vrând să facă o glumă, afirmă surse din Poliţie. Potrivit surselor citate de news.ro, apelul a fost făcut chiar din zona în care se află clădirea de birouri. Cercetările la faţa locului s-au desfăşurat pe două planuri – o parte dintre poliţişti au verificat clădirea din punct de vedere pirotehnic, iar o altă echipă de anchetatori s-a concentrat pe identificarea persoanei care a apelat numărul 112. Potrivit Poliţiei, cel mai probabil paznicul va fi amendat pentru alarmarea în fals a autorităţilor, însă urmează ca un procuror să decidă dacă va fi deschisă şi o anchetă penală în acest caz.
Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 13.55, sesizarea fiind trimisă mai departe Serviciului Pirotehnic din Poliţia Română. Clădirea de birouri, care are 26 de etaje şi se află în cartierul Floreasca, în Sectorul 2 al Capitalei, a fost evacuată. De asemenea, zona a fost împrejmuită, circulaţia rutieră fiind îngreunată. După verificările pirotehniştilor, angajaţilor li s-a permis să revină în clădire.
UPDATE 15:00 A fost indentificat un suspect în cazul ameninţării cu bombă, după ce a fost găsit un colet gol, fără nici o urmă de substanţă explozibilă. Bărbatul a fost dus la Poliţie pentru investigaţii mai amănunţite.
UPDATE 14:42 Până nu va fi finalizată operaţiunea de verificare a clădirii, nimeni nu va avea acces în zonă, cu excepţia autorităţilor.
UPDATE 14:27 Pompierii momentan nu pot să confirme, dar nici să infirme existenţa unei bombe în clădiria vizată. Nu a fost încă identificată persoana care a făcut această ameninţare.
Conform primelor informaţii, este vorba despre o clădire de birouri cu 26 de etaje, din zona de Nord a Bucureştiului. Sute de oameni au fost evacuaţi din clădirea respectivă, dar şi din clădirile imediat apropiate.
„În jurul orei 14:00 a fost făcut un apel la 112, în care se anunţa faptul că este o alertă cu bombă la o clădire de 26 de etaje din nordul Capitalei, lângă un centru comercial. Poliţiştii se află la faţa locului alături de pirotehnişti. Sute de oameni au fost evacuaţi, vorbim despre cei care se aflau în clădirea respectivă dar şi de persoane aflate în clădirile apropiate. Pirotehniştii au intrat în clădire şi verifică acum fiecare etaj, fiecare încăpere, întrucât aceasta este procedura.” conform Antena3.