Atunci când HBO a anunţat că pregăteşte o producţie colosală, bazată pe seria „Urzeala Tronurilor” scrisă de George R R Martin, multe voci au susţinut că serialul cu acelaşi nume va fi un eşec. Însă, după lansare, s-a dovedit exact contrariul, „Game of Thrones” ajungând să fie cel mai downloadat serial din toate timpurile, iar actorii au devenit vedete internaţionale, mare parte dintre aceştia fiind aproape necunoscuţi înainte de proiectul HBO.
Unul dintre cei mai apreciaţi actori din „Game of Thrones”, cel care îl interpretează pe înţeleptul Tyrion Lannister, este Peter Dinklage. Personajul său este unul dintre cele mai iubite din serial, având câteva caracteristici care i-au adus o bază imensă de admiratori: este înţelept, are constant în preajmă vin şi femei frumoase, iar forma de nanism de care suferă i-a adus ura propriei familii, „clanul” Lannister fiind unul dintre cele mai necruţătoare din serial, dar şi din cărţile lui Martin.
Deşi este acum un star internaţional, nu se ştiu multe lucruri despre viaţa personală a lui Peter Dinklage, acesta fiind o fire discretă atunci când vine vorba despre familia sa. Acesta este căsătorit din anul 2005 cu Erica Schmidt, care este regizoare şi lucrează în teatru. Spre deosebire de soţul ei celebru, Erica este de o înălţime normală şi i-a şi dăruit actorului o fiică, Zelig Dinklage, născută în anul 2011.
Deşi a avut foarte mult de suferit pe parcursul vieţii din cauza formei de nanism de care suferă, iar vocile răutăcioase au tot comentat despre diferenţa de înălţime dintre Peter şi soţia sa, Erica, actorul a spus de fiecare dată că acest detaliu nu contează pentru ei, iar iubirea faţă de partenera de viaţă este la fel de puternică precum era atunci când s-au îndrăgostit. De altfel, soţia îl însoţeşte tot timpul pe Peter Dinklage, indiferent că este vorba de plimbări alături de fetiţa lor sau de apariţii la evenimente mondene. Cu toate că personajul său adoră vinul, carnea şi femeile, actorul care îl interpretează pe Tyrion Lannister este exact opusul: a devenit vegetarian la 16 ani, băutura sa preferată este ceaiul şi duce o viaţă discretă în Manhattan, alături de cea care i-a furat inima faimosului actor.
(Georgiana Laciu)