Metrorex a anunţat că în ultima parte a acestui an urmează să fie inaugurat un nou tronson, care va face legătura dintre staţiile Parcu Bazilescu şi Lac Străuleşti, iar pentru acest demers va fi necesar un un număr de peste 300 de salariaţi.
Potrivit Economica.net, compania de metrou va extinde Magistrala 4 cu 2.1 km şi vor fi construite două staţii noi de metrou – Laminorului şi Străuleşti, dar şi un depou, alături de un terminal multimodal şi o parcare de tip Park & Ride. Noul tronson de metrou Parc Bazilescu – Lac Străuleşti urmează să fie inaugurat în ultimul trimestru al anului, pentru operarea acestui tronson fiind necesar un personal de 342 de salariaţi.
„Toţi urmează să fie încadraţi pe funcţii operative de mecanici, impiegaţi de mişcare, controlori acces, casieri, electromecanici de automatizări şi telecomunicaţii, electromecanici instalaţii generale şi electrice, mecanici întreţinere cale de rulare etc. Încadrarea şi pregătirea acestora pe post trebuie făcută eşalonat, începând cu luna octombrie 2016“, a fost de părere şeful companiei de metrou.