Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).
Berbec
Fă un efort şi achită-ţi datoriile în special cele ce ţin de cheltuielile lunare. Vei simţi o povară luată de pe umeri. Ai parte de conversaţii stimulante fie cu partenerii de afaceri, fie cu partenerul de viaţă. Sunt informaţii de care te poţi folosi în viitor. Ar fi indicat să faci ordine în actele de la birou şi să încerci să rezolvi unele divergenţe cu colegii. Deşi afacerea pare să meargă mai bine, totuşi cheltuielile sunt mari şi trebuie să faci un efort pentru a te menţine pe linia de plutire.
Taur
Dacă ai cheltuit prea mult în ultima vreme, săptămâna aceasta trebuie să depui un efort dublu pentru a te regla dar ţine cont de faptul că acest efort poate duce la un câştig dublu. Tenacitatea te ajută să duci la îndeplinire toate sarcinile de pe ordinea de zi. Chiar îţi face plăcere să-ţi pui în ordine toate actele, te vei simţi mult mai uşurat. Îţi simţi un pic slăbit organismul dar cu puţină mişcare poţi ameliora situaţia. Fă totuşi un control de rutină mai ales dacă simptomele persistă.
Gemeni
Partenerul îţi poate solicita atenţia azi şi ar fi bine să-l asculţi căci e foarte posibil să aibă o nemulţumire. Încearcă să nu fii ofensiv. Pot apărea neînţelegeri cu colegii de muncă sau poţi constata că trebuie să refaci nişte acte sau să-ţi modifici programul dar vei găsi soluţii. Ai discuţii stimulante cu prietenii de la care poţi primi o grămadă de informaţii utile. E posibil ca părerile colegilor despre tine să fie uşor deformate azi. Nu te lăsa afectat şi tratează totul cu răbdare şi tact.
Rac
Nevoile tale sunt îndreptate către dorinţa de a petrece cât mai mult timp liber alături de cei dragi. Încearcă să nu cheltui foarte mult pe anumite obiecte care nu-ţi sunt folositoare. Găseşte o altă metodă de relaxare. Deşi munca se anunţă a fi solicitantă ar fi indicat să-ţi păstrezi energia pentru viaţa sentimentală unde pot avea loc schimbări notabile. Îţi atrag atenţia anumite informaţii despre care vrei să discuţi cu cineva; un subiect ce are strânsă legătură cu rănile tale emoţionale.
Leu
Aşteaptă-te la răsturnări de situaţie în ceea ce priveşte viaţa sentimentală. Abordează situaţia cu tact fiindcă pot fi doar nişte neînţelegeri. Fii realist în orice situaţie care implică bani, tranzacţii sau negocieri de contracte pentru a avea siguranţa ca iei decizia corectă. Ai o minte activă azi şi îţi doreşti să te implici în activităţi intelectuale. Poţi cu uşurinţă să înveţi lucruri noi. Îţi doreşti să împărtăşeşti celorlaţi ideile şi părerile tale. Încearcă însă să şi creezi un dialog.
Fecioară
Pot apărea cheltuieli neprevăzute în locuinţă, cum ar fi anumite reparaţii sau achiziţionarea unui aparat de uz casnic. Încearcă să faci totul pas cu pas şi cu mintea focusată pe rezultat, altfel rişti să te împrăştii în toate direcţiile. Ar fi indicat să pui actele în ordine şi să analizezi atent orice contract pe care îl vei discuta sau negocia. Eşti creativ şi ai putea să te foloseşti de asta scriind sau ocupându-te de un proiect pe care l-ai amânat atunci când erai lipsit de inspiraţie.
Balanţă
Poţi primi veşti de la o persoană cu care nu ai mai vorbit de mult. Câteva schimbări se impun în viaţa ta, fii realist şi fă-le! Simţi nevoia de socializare şi comunicare. Ai un tonus bun şi te poţi mobiliza uşor pentru a-ţi duce la îndeplinire sarcinile de serviciu. Mintea ta este dornică de informaţie iar curiozitatea te face să te înscrii la anumite cursuri, workshop-uri. Ai un surplus de energie care trebuie consumat prin exerciţii fizice, exerciţii care îţi pot elibera mintea de anumite gânduri.
Scorpion
Îngrijorarea în privinţa banilor se va dovedi nefondată. Proiectele în derulare au şanse să se finalizeze la sfârşit de lună. Va fi o atmosferă destul de tensionată la birou, fii mai atent la acte şi la reacţiile colegilor. Azi ai tendinţa să fii mai sensibil la reacţiile şi vorbele celorlaţi. Încearcă să te detaşezi şi să ţii cont de nevoile tale. Eşti creativ, în special în ceea ce priveşte modul în care comunici ideile. Dacă vrei să nu le pierzi ar fi bine să le şi pui într-o formă scrisă.
Săgetător
Treci printr-o perioadă în care resimţi puternic urmările experienţelor neplăcute din ultimul timp. Dar, în acelaşi timp, eşti mai detaşat şi le poţi analiza şi înţelege altfel. Fii mult mai atent la ceea ce spui şi evită discuţiile inutile cu colegii. Sunt persoane care vor încerca să-ţi pună beţe în roate. O întâlnire de grup îţi poate furniza informaţii interesante pe care vei dori mai apoi să le comentezi cu cineva. Mintea îţi este curioasă şi afli multe lucruri noi pe care vei dori să le aprofundezi.
Capricorn
Treci printr-o perioadă puţin nebună? Prea multe sarcini de îndeplinit şi prea mulţi oameni care au nevoie de atenţia ta? Încearcă să faci o plimbare în pauza de prânz de la muncă, orice care te poate deconecta măcar şi pentru o oră de la problemele cotidiene. Sunt multe acte care trebuie puse în ordine. Cel mai bine ar fi să-ţi foloseşti energia şi să te focusezi pe acest aspect. E posibil să fii nevoit să iei unele decizii clare în ceea ce priveşte viitorul tău şi finalizarea anumitor proiecte.
Vărsător
Ai o săptămână oscilantă din punct de vedere profesional. Depinde mult de atitudinea ta dacă reuşeşti să echilibrezi balanţa. Având în vedere că stai bine la capitolul sănătate e indicat să foloseşti această energie în implementarea sau, după caz, finalizarea proiectelor. Eşti inovator în abordarea situaţiilor de la birou. Asta îţi poate aduce chiar o recompensă. Ai neglijat în ultimul timp viaţa socială şi întâlnirile cu prietenii. Reconsideră fiindcă acestea sunt un izvor de energie pentru tine.
Peşti
Îţi poate trezi un mare interes ceva ce auzi sau ce citeşti azi. Şi asta poate deschide un drum către cunoaştere. E posibil să faci o călătorie de afaceri sau, dacă eşti angajat, să pleci în delegaţie. Organizează-te astfel încât să lasi totul în ordine la birou. Analizează mai mult ceea ce se întâmplă în relaţia de cuplu. Este o perioadă în care poţi înţelege de ce şi ce e de făcut. Dacă acorzi atenţie nevoilor tale poţi afla ce îţi crează un disconfort fie în ceea ce priveşte muncă fie în relaţii.