La o luna de la lansarea ultimului sau single, Antidot, Elena Gheorghe îşi promovează colecţia de tricouri cu mesaje despre toate valenţele de #antidotale iubirii, prieteniei şi încrederii în cei de lângă noi, un proiect social cu o poveste emoţionantă şi o finalitate frumoasă.
„Povestea acestui proiect este una foarte intimă şi personală şi are legătură cu lupta unui om foarte drag mie, care a înţeles în cel mai dur mod cu putinţă că acolo unde de multe ori medicină pierde, familia, dragostea, susţinerea celor din jur pot fi antidot pentru durere şi au o forţă incredibilă. Am ştiut încă de cand am primit piesa că lansarea se va încheia cu acest proiect social, pe care l-am iniţiat cu inima la prietenul meu şi la cei care au nevoie de toate gândurile noastre bune, de forţă şi de solidaritate”, spune artista.
“Am căutat cu mare atenţie oamenii către care să îndrept toate încasările din vânzările întregii colecţii şi când i-am gasit pe incredibilii de la Little People, am simţit că ei sunt cei pentru carea fost creat tot proiectul. Echipa de aici e o minune de umanitate; voluntari, psihologi, studeni, toţi caută idei, soluţii şi implementează în fiecare zi în spitale şi centre cu copii bolnavi de cancer, activităţi creative cu scop terapeutic. Prin joc, prin idei supercreative, sutele de voluntari de la Little People îi învaţă pe copii să nule fie frică de boală şi de procedurile medicale dureroase, să îşi cunoască corpul, să îşi exprime emoţiile şi trăirile. Minuni exista, oamenii le fac şi dovadă sunt “Temerarii”, cea mai mare comunitate deţineri supravieţuitori de cancer din Europa, un club înfiinţat de LittlePeople, care are 400 de tineri şi este, din fericire, în continuă creştere”,continuă Elena. Campania de imagine a întregii colecţii “Antidot” este creată de Elena împreună cu Anasi Costin, fraţii artistei, care apar în toate imaginile de prezentare.
“Toţi trei suntem părinţi, toţi ştim că iubirea e mereu antidot şi am vrut tare mult să fac toată această campanie de imagine împreună cu ei. Le-am spus povestea, i-am convins şi acum 2 duminici i-am adus la studio, unde…toate planurile mele au fost date peste cap! Aveam pregatit cadru cu cadru, tot scenariul de şedinţa foto, am spus să fim mega profi, eram plină de importantă şi mare regizoare…Eh, a fost suficient să vadă Costin o pernă din recuzita, să mi-o zboare peste ureche, Ana să preia pasă şi uite aşa, toate planurile mele simandicoase s-au dus pe apă sâmbetei. (la propriu!) s-au ales de scenariu şi de prestanta mea de creativă, ne-am trezit că ne hlizim că atunci când aveam 5 ani(bine, de cele mai multe ori, chiar nu avem; mai ales când ne întâlnim toţi 3; asta a fost începutul haosului, ne-am întins cu shootingul pâna târziu în noapte, dar zic că a ieşit una din cele mai ţări şedinţe fotodin carieră mea“, povesteşte artista.