Procurorul general interimar Bogdan Licu a anunţat, marţi, că Parchetul s-a sesizat din oficiu în legătură cu ancheta de presă privind dezinfectanţii din spitale.
”Ne-am sesizat din oficiu cu privire la ancheta desfăşurată de domnul Tolontan. Am sesizat Secţia de urmărire penală pentru constituirea unui dosar în această cauză, fapt pentru care aduc mulţumiri mass-media pentru activitatea pe care o are”, a declarat Licu, la sediul CSM. Jurnalistul Cătălin Tolontan a publicat mai multe articole pe tema dezinfectanţilor din spitale şi a infecţiilor intraspitaliceşti, care sunt cele mai rezistente la antibiotice din toată Europa. ”Statul român nu verifică niciodată în laborator dezinfectanţii din spitale. Reţete din fabrica celui mai mare producător arată că antisepticele sunt diluate”, susţine el.