Ousmane N'Doye cucereşte tot ce prinde, mai ales în afara terenului. El seduce nu doar cu zâmbetul cuceritor sau cu fentele făcute adversarilor, ci şi cu un anumit... atribut care atrage domniţele mai ceva ca ursul către miere.
Nu avem nici o „N’Doye”ială că senegalezul continuă să facă ravagii printre domniţele dornice de nopţi fiebinţi şi… lungi. Chiar foarte lungi, dacă este să dăm crezare zvonurilor. Ousmane a prins gustul frumuseţii româncelor încă de când a pus prima dată piciorul în ţara noastră, schimbându-le mai des decât a schimbat echipele de fotbal. Blonde, brunete, roşcate, toate au picat la pat. Deşi este coleg cu „Briliantul” Adrian Mutu, senegalezul nu pare să fi preluat şi din obiceiul acestuia de a ajunge des la altar. Gustă şi apoi trece la următorul „meniu”, găsindu-se foarte uşor doritoare de senzaţii tari. De altfel, acesta este şi motivul pentru care N’Doye şi-a pierdut soţia, deşi aveau şi o fetiţă.
Duminică noaptea, fotbalistul a plecat la vânătoare de “floricele” prin cluburi. Plin de bling-bling, ca un adevărat Don Juan care se respectă, cu ochelari care să îl ajute să găsească mai rapid prada, N’Doye a făcut senzaţie la distracţie, dar şi după ce s-a încheiat nebunia. Nu ştim dacă Ousmane a ascultat melodia cântată de Gwen Stefani în care ea spunea “e 4 dimineaţa şi lacrimile curg pe obraz”, dar ştim sigur din imaginile realizate de echipa CANCAN.rom site-ul nr. 1 din România, că N’Doye era să scape alte lacrimi, pe pantaloni.
Deşi poartă nişte pantaloni cu turul lăsat, fotbalistul se chinuie puţin cam mult să se apuce de… treabă, lucru care ne facem să credem că zvonurile despre atuurile lui sunt adevărate. Probabil că şi tufişurile în care s-a ascuns pentru a scăpa de nevoia sâcâitoare au rămas impresionate. Fericit că a scăpat de stresul care îi strica dimineaţa, la final s-a ascuns mai bine în boschetul protector, probabil zărind pe partea cealaltă încă o “căprioară” numai bună de vânat în zori.
(Georgiana Laciu)