O campanie publicitară inedită a fost gândită de o firmă de pompe funebre, care oferă reduceri pentru...suporterii unei echipe româneşti de fotbal!
Este vorba despre sponsorul Politehnicii Timişoara, care le dă suporterilor o reducere de 10% la prestările de servicii! Noul sponsor al echipei de fotbal ASU Politehnica din Liga a III-a, are ca slogan ”Cu Poli până la moarte şi dincolo de ea”, şi le oferă suporterilor o reducere de zece la sută la serviciile sale, arată news.ro. Pe pagina de Facebook a echipei de fotbel ASU Politehnica Timişoara a apărut, marţi, un anunţ potrivit căruia s-a găsit un nou sponsor pentru echipa de fotbal, o firmă de pompe funebre. ”Viaţa e alcătuită din momente plăcute, memorabile, dar şi din episoade triste, de care vrei să scapi cât mai repede. De primele se ocupă Poli, ne dă ”sute de bucurii” pe care le trăim an de an. De celelalte se pot ocupa în totalitate noii noştri parteneri de la Denisalex Funerary, prestatori de servicii funerare complete, de calitate şi la preţuri foarte bune. Le mulţumim pentru sprijinul dat clubului! Toţi posesorii de carduri Poli beneficiază de o reducere de 10% la serviciile oferite de Denisalex Funerary. Cu Poli până la moarte şi dincolo de ea! ”, este mesajul postat pe reţeaua de socializare. Echipa de fotbal ASU Politehnica Timişoara este o echipă care joacă în seria a IV-a a Ligii a III-a.
(Gabriel Niculescu)