Jurnalistul Dragoş Nedelcu, unul dintre românii suferinzi de grave afecţiuni pulmonare, un bărbat tânăr, tată a trei copii, care şi-a pus ultima speranţă de supravieţuire într-un transplant de plămâni a trimis o scrisoare înduioşătoare.
Românii cu astfel de nevoi ar trebui, teoretic, să beneficieze de un serviciu medical de o asemenea anvergură la clinici din Europa. Legea prevede decontarea unor asemenea servicii, în cazul în care ele nu pot fi asigurate în ţară. Practic, însă, nu pot beneficia de nimic.
În România, din păcate pacienţii nu pot primi organele care le-ar putea salva vieţile.Ţara noastră nu este în măsură, nu doar să explanteze plămâni apţi, dar nici să efectueze transplantul acestui organ.
Chirurgi capabili am avea, dar unde să îşi desfăşoare activitatea, dacă nu există o sală de operaţii proprie cerinţelor unei asemenea intervenţii. Ar costa 10 milioane de euro, bani pe care autorităţile nu consideră că merită să-i cheltuiască.
Scrisoarea lui Dragoş Nedelcu, tată a trei copii, care a avut neşansa să sufere de o gravă maladie pulmonară, şansa să păţească asta în vremuri în care medicina a găsit remediul dar, în final, ghionionul negru de a fi cetăţeanul unei ţări căreia nu-i pasă.
Conform EVZ, o scrisoare, deci, de la un om care aşteaptă să moară, scrisă în numele a încă 24 de oameni care şi ei aşteaptă să moară, totuşi mai speră că ceva bun se poate întâmpla.
„De ce?
Sec ştirea sună cam aşa: Eurotransplant, ONG olandez care administrează banca de organe în Uniunea Europeană a interzis, de la începutul anului, spitalelor din Austria şi Germania care fac transplanturi de plămâni, să mai accepte pacienţi români. Motivul? Pentru că nu este membră a Eurotransplant, deşi românilor li se fac transplaturi de plămâni la AKH Viena şi Hannovra, ţara România nu a donat nici măcar un plămân la banca de organe. Iar faptul că în România lui 2016 nu se efectuează procedura transplant pulmonar ţine de faptul că nu s-au investit 10 milioane de euro pentru a avea o sală de operaţii. 10 milioane de euro!
Aproape 25 de români aflaţi pe lista de transplant şi acceptaţi deja la spitalele austriece sau germane vor muri în următoarele 12 luni. Unul a murit deja. Iar răspunsul statului român a fost că fata asta de 26 de ani s-a stins pentru că era prea mică de înălţime. Că avea 1,52. Eu nu sunt unul dintre cei care pot muri mâine, dar sunt unul dintre cei care se uită la cei trei copii ai săi şi ar vrea să le spună că totul va fi bine. Pentru mulţi dintre dumneavoastră e doar o statistică. Pentru Ministerul Sănătăţii nu e nimic. Pentru România e normal.
Ministrul Sănătăţii habar n-are despre ce este vorba!
Walter Klepetko e tipul de chirurg austriac în permanenţă grăbit. N-are timp să-ţi explice nici cât mai ai de trăit dacă nu faci transplantul, nici de ce românii nu mai au loc pe lista de transplant. El spune însă că nu înţelege de ce comisia de transplant din România aprobă un dosar ştiind că Ministerul Sănătăţii nu respectă un protocol. De ce nu-l respectă ? Ei bine, aici începe aventura şi calvarul bolnavului.
Când suni la Bucureşti şi întrebi, mai întâi te aştepţi la empatie, dorinţa de a te ajuta, înţelegere. De fapt, astăzi, absolut toţi românii sunt speriaţi. De la şeful comisiei de transplant până la ONG-urile care ar trebui să te apere. Le e frică să-ţi răspundă la telefon, la mesaj, ministrul Sănătăţii habar n-are despre ce e vorba, Guvernul e la fel de aproape de tine precum podul de la Giurgiu de Istanbul. Tu le spui că mori, ei se uită la proceduri ca la codul penal. Tu îi întrebi când, ei îţi cer să ai răbdare pentru că e o chestiune care trebuie făcută legal. Ca şi cum plămânilor tăi le pasă de DNA, DIICOT, SRI sau Curtea de Conturi, iar prelevarea de organe e evaziune fiscală şi spălare de bani. Doamna Kovesi e fericită că românii colaborează cu DNA ca să cureţe societatea de corupţie, dar nimeni nu vede că, astăzi, indolenţa şi neprofesionalismul au cangrenat sistemul de stat. Şi se ascund în spatele fricii aruncând vina pe ea.
„În Legea 95 scrie foarte clar că, în cazul în care în România nu se poate utiliza un organ – ceea ce ar presupune că fie nu este receptor, fie este un exces de donatori – atunci se poate pune în discuţie alocarea acestui organ către alte ţări, în condiţii legale. Asta însă presupune un acord, un parteneriat cu o instituţie, care presupune şi reciprocitate. Pentru a putea face treaba aceasta este nevoie să existe o bază legală, ceea ce în cazul transplantului de plămân, în momentul acesta nu există”. Ei bine, acesta este răspunsul dat ziarului Adevărul de către Radu Deac, preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant.
Sub semnul aroganţei fanariote
Ei bine, noi, cei 25 de români, vom muri cu zile pentru că nu există bază legală.
Şi atunci noi, cei 25 de români care nu ne putem opera în România şi încă 100 care aşteaptă să intre pe lista activă de transplant, rămânem prinşi între un ONG olandez şi o aroganţă fanariotă românească.
Practic, rolul Eurotransplat este acela de a rezolva problema pacienţilor care nu pot fi operaţi în propriile ţări. România plăteşte 120.000 de euro pentru fiecare pacient admis pe lista activă de transplant.
Speriaţi, agitaţi, începem să întrebăm şi în America. SUA este locul unde transplantul de plămâni e ceva banal.
On Mar 11, 2016, at 12:58 AM, Lena Wu «lywu@mednet. ucla.edu» wrote:RE:, ADRIAN MRN: 5056361
Hello Adrian,
Thank you for sending the information, we have registered you. However, as you are recommended for a possible lung transplant, please note that we will require extensive medical records so our transplant team may evaluate you. Once we receive all records and imaging, our transplant team will review and see if you are eligible. Please note that the estimated charges for lung transplant is $2.01 million. If you are accepted, we will require full estimated payment prior to scheduling.
We look forward to receiving more information from you.
Thank you
Lena Wu Sr.
International Patient Coordinator
Două milioane de dolari în SUA, pentru că România nu te lasă să faci transplantul în Austria.
„Eşti cel mai sănătos bolnav pe care l-am cunoscut în cariera mea”. Doctorul oncolog din Chicago, care m-a tratat în ultimul an, zâmbeşte. Faptul că reuşeşti să rămâi pozitiv se transmite la creier. Iar organismul tău luptă alături de tine. Boala e deja ceva neimportant pentru creier. Sunt convinsă că după ce faci transplantul vei urca pe Everest. Rămâi pozitiv, e lucrul care te ajută cel mai mult.
„Să cumpăr creier sau rinichi?”
18 români au primit plămâni noi de la clinica AKH din Viena. Toţi au fost operaţi de către profesorul Klepetko. În tot acest timp, România n-a donat nici măcar un plămân pentru că nu există bază legală. Pentru Agenţia Naţională de Transplant e o chestiune de statistică, ceva de genul: ca să mergem mai departe trebuie să le dăm mai întâi 18 plămâni.
Eu mă simt ca la piaţa din Obor: să cumpăr creier sau rinichi ?
Profesorul Bogdan Miron este singurul specialist pneumofiziolog din România care suferă alături de pacienţi. Mie mi-a salvat viaţa de două ori şi de fiecare dată l-am simţit ca pe un părinte care îţi oferă mângâierea promisiunii că totul va fi bine. Omul ăsta se luptă la Spitalul Marius Nasta cu cel mai potrivnic sistem de pe pământ. Oricine a trecut pe acolo bolnav sau nu, şi-a dorit să plece cât mai repede. România rămâne ţara cu cel mai mare număr de bolnavi tbc, iar asta se simte imediat la Marius Nasta. Şi atunci cum să vorbim despre transplant în România ?
Bogdan Miron a încercat să colaboreze cu Eurotransplant. Vorbeşte mereu cu profesorul Klepetko. Se pare că nu e suficient. Şi că suntem prea puţini ca să reprezentăm o îngrijorare.
Dar spuneţi-le asta şi copiilor mei!
Dragoş Nedelcu„