Nicole Cherry este una dintre cele mai îndrăgite artiste din ţară, iar la cei 16 ani, cântăreaţa are milioane de fani. Chiar dacă are mulţi admiratori, "cireşica" nu are iubit pentru că, în acest moment, cariera este cea mai importantă pentru ea.
Îi place să îşi trăiască copilăria şi să se bucure de fiecare clipă a vârstei. Chiar dacă are foarte mulţi admiratori, se pare că interpretei nici nu îi stă gândul la băieţi pentru că ea îşi doreşte să avanseze pe plan profesional. Mai mult, aceasta îşi aduce aminte cu plăcere despre anii care au trecut, deja. „Mă jucam fotbal cu băieţii la bunica mea pe stradă, mă mai jucam şi cu păpuşile, dar aveam zile şi zile. Eram mai băieţoasă, nici acum nu sunt aşa, super girly. Nu am fost îndragostită, îmi plăcea de un băiat aşa, o zi două, dar nu mai mult (…) De la grădiniţă nu mai ştiu să spun, sigur mi-o fi plăcut şi mie de cineva.”
Are o relatie speciala cu parintii ei
Nicole a vorbit şi despre cât de bine se întelege cu părinţii ei. „Relaţia mea cu părinţii mei este una foarte buna. Ei sunt cei mai cool părinţi, pe care un copil şi-i poate dori”, a declarat Nicole Cherry, în urmă cu câteva luni.
Oana Pascaru