Una dintre cele mai influente şi frumoase femei politician de la noi s-a „autosesizat“ joi, în momentul în care în presă au apărut zvonuri conform cărora s-ar fi „schimbat la faţă“.
Fosta blondă de la Cotroceni pare c-a întinerit peste noapte
Elena Udrea şi-a luat inima în dinţi şi le-a transmis fanilor săi de pe reţelele sociale cum stă treaba, atunci când vine vorba despre intervenţii chirurgicale estetice. Chiar dacă nu ar fi negat speculaţiile conform cărora s-ar fi „tunat“, mai exact că şi-ar fi mărit buzele şi întins pielea feţei, fosta şefă a Partidului Mişcarea Populară (PMP) a simţit nevoia să se justifice în faţa internauţilor.
Mărturisirea publică de pe Facebook: da, e naturală ca vinul de ţară
„Dacă ieri eram „surprinsă în braţele unei femei”, astăzi, după prezenţa mea la un eveniment al MDRA la Parlament, văd că sunt speculaţii despre posibile operaţii estetice pe care mi le-aş fi făcut. O iau ca pe un compliment. De altfel, presupun că nu mi le puteam face azi-noapte câtă vreme ieri la ICCJ, alaltăieri la secţia de poliţie, luni la Piatra Neamţ, vineri la DNA şi aproape în fiecare zi în public, nici presa şi nici altcineva nu a remarcat schimbări spectaculoase în ceea ce mă priveşte. Aşa că toate bune, frumuseţe şi Fericire vă doresc“, a scris fosta blondă de la Cotroceni pe Facebook.
Elena Udrea a fost prezentă joi la o conferinţă a Ministerului Dezvoltării, care s-a ţinut la Palatul Parlamentului, unde părea ca scoasă din cutie, având pomeţii mult mai pronunţaţi ca de obicei.
Chiar dacă spune că nu este omeneşte posibil să fi avut timp şi de o intervenţie chirurgicală pentru a-şi reîmprospăta chipul, noi credem că fosta blondă de la Cotroceni este un magician de excepţie, atunci când vine vorba de scos vreun as din mânecă. Sau din pomete.
Mădălina Moraru