Un cunoscut artist de la noi a dezvaluit ca pregatea un proiect impreuna cu regretatul Corneliu Vadim Tudor, insa acesta nu s-a mai finalizat din cauza mortii neasteptate a politicianului si scriitorului.
Fuego a scris un mesaj emotionant despre Corneliu Vadim Tudor, care a incetat din viata luni, la varsta de 65 de ani.
Politicianul si scriitorul a murit in urma unui infarct, la Spitalul Militar din Capitala.
Fuego a explicat ca avea un proiect impreuna cu regretatul Vadim Tudor.
„Domnule preşedinte CORNELIU VADIM TUDOR,
Mă adresez direct, pentru că nu-mi vine să cred că noi românii, v-am pierdut, mult prea rapid. Cred că este, în primul rând, un moment trist pentru literatura română. Şi dincolo de asta, pentru acel naţionalism benefic, sănătos, care ne mai putea salva de la pierderea identităţii.
Aţi ţinut cu dinţii de principiile şi de tradiţia acestei ţări. Mai cu bune ori cu rele, aţi apărat, prin discurs, cel puţin, valorile naţionale, astea de care mulţi au uitat şi le-au blamat şi azi vă felicită pentru că le-aţi iubit. Nu mai vorbesc despre calităţile de orator, despre coerenţă şi despre toate atributele care vă făceau unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai intelectualităţii.
Ne ştiam de mulţi ani, dar vedeţi dumneavoastră, viaţa ne-a pus mai aproape mai recent, când trebuia să-mi scrieţi nişte versuri pentru o serie de cântece noi. Spuneaţi că muzica asta românească, melodioasă, mai are şansă. Şi ne-am întâlnit să discutăm acolo, în biblioteca aceea impresionantă, şi-a rămas stabilit că ne vedem în câteva luni să punem la cale acel cântec care-i va impresiona pe toţi. N-am mai apucat!
Mi-aţi oferit demult şi-o carte. Despre mamă, spunându-mi că în continuare icoana dumnneavostră şi sprijinul în momentele dificile este mama. O chema Eugenia, cum o cheamă şi pe-a mea mamă. Acum staţi lângă ea, putând să-i dedicaţi din nou, capodopera lui Marian Nistor, pe versurile dumneavoastră şi vocea Mirabelei Dauer – “MULŢUMESC, IUBITĂ MAMĂ!”
Cred că dispariţia dumneavoastră, păstrând proporţiile, este pentru noi, încă o lecţie. Dincolo de toate controversele, vedem încă o dată, prea târziu, ce pierdem. Închei cu o rugăminte. Pe toţi cei ce vorbesc, plâng sau râd azi de Vadim Tudor, îi invit să-i citească poeziile! E ultimul omagiu!”, a scris Fuego pe pagina sa de pe un site de socializare.
(D.A.)