Persoanele care fac livrari la domiciliu pot primi bacsis, dar numai daca societatea la care lucreaza le permite acest lucru si numai daca cel care cumpara se deplaseaza la sediul firmei pentru a-i fi eliberat bonul fiscal.
Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a raspuns astfel unei intrebari adresate de catre un jurnalist in legatură cu fiscalizarea bacisului dat celor care livreaza pizza.
„Daca eu vreau sa dau bacsis baiatului care imi aduce pizza, cum rezolv, domnule ministru ?”, l-a intrebat, potrivit rtv.net, un jurnalist pe ministru, acesta explicandu-i ca, daca este multumit de „gustul si serviciile prestate”, ii poate da bacsis. Intrebat insa cum poate fi dat acestuia bacsis fara sa primească bon fiscal, ministrul a raspuns: „Daca doriti sa lasati un bacsis, mergeti la unitatea respectiva, iar acolo, pe casa, bate pe bonul fiscal bacsisul respectiv, si asta este”, a explicat ministrul de Finante.