O fată de 14 ani din judeţul Vrancea şi-a luat viaţa în drum spre şcoală. Copila a lăsat un bilet de adio în care nu şi-a explicat gestul, dar şi-a scris ultima dorinţă: ca tot satul să vină la înmormântarea ei.
Tanara a fost găsită spânzurată de un copac, cu eşarfa pe care o purta la gât.
„Lângă cadavrul care nu prezenta urme de violenţă a fost găsit ghiozdanul cu care fata mergea la Şcoala Gimnazială Păuleşti, unde era elevă în clasa a VII-a. Totodată, lângă corpul acesteia au fost identificate două bilete ce erau destinate părinţilor ei, cerându-le iertare, fără a specifica motivul sinuciderii. În pieptul tinerei era un bilet pe care erau trecute numerele de telefon ale părinţilor. Din discuţiile purtate cu părinţii fetei a rezultat faptul că în ultima perioadă de timp nu au existat discuţii contradictorii între aceştia şi nu cunosc motivul pentru care fiica lor a făcut acest gest”, a precizat insp. pr. Cătălina Murariu, de la Biroul de Presă al IPJ Vrancea, potrivit adevarul.ro.
L.L